Paul Anton are sanse mari de a debuta pentru nationala Romaniei

Fostul căpitan al lui Dinamo, Paul Anton încă nu a debutat pentru România. Odată cu transferul la Anji, visul i s-ar putea împlini în campania pentru Euro 2020. Contra este sigur că mijlocaşul va fi om de bază la ruşi şi va ajuta România să meargă la Euro. Selecționerul a fost deja să îl vadă la antrenamentele lui Anzhi.

Paul Anton l-a avut antrenor pe Contra timp de câteva luni la Dinamo. Drumurile celor doi s-au separat în toamnă, dar se pot intersecta din nou la naţională.

”Îl cunosc, este un juc bun, e un jucător care mai ales într-o poziţie în care echipa naţională suferă puţin e de bun augur transferul lui la Anzhi. Să se impună să joace bine, îl vom urmări şi pe el. Sper să se impună ca titular şi jucând într-un campionat puternic. Sigur echipa naţională are de câştigat”, a declarat Cosmin Contra.

Paul Anton (26 de ani) a plecat în această iarnă de la Dinamo la Anji în schimbul a 300.000 de euro.

”Asta îmi doresc, echipa naţională e un obiectiv pentru mine. Îmi doresc să devin un jucător constant al naţionalei. Ţine de mine. Ideea e să mă adaptez aici să am evoluţii bune, constante, să joc meci de meci şi eu cred că mister are ochii deschişi şi pentru mine”, a declarat Paul Anton.