Noi detalii în privinţa renovării stadionului din Ştefan cel Mare

Demersurile pentru ca stadionul Dinamo să fie renovat continuă. Reprezentant al CS Dinamo, George Cosac (50 de ani), a precizat, care sunt șansele ca noul stadion din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” să se construiască până la urmă.

elefant.ro

Președintele-interimar al Clubului Sportiv Dinamo, a mai declarat că noul stadion Dinamo nu va fi gata în același timp cu celalalte, dar că se speră, totuși, să fie gata pentru a fi integrat în CE 2020.

”Sunt dinamovist și stadionul se va face. Și nu că vrea Cosac, ci întreaga societate. Dacă ne uităm, între aceste patru echipe care vor beneficia de stadioane noi și care ar urma să joace acolo după Campionatul European, Dinamo ar fi chiar singura care merită să aibă un stadion. Este central, este Liga 1.

Treburile birocratice sunt foarte avansate, acum se lucrerază la PUZ. Se va face în zona velodromului. Va fi un stadion modern, de 15.000-16.000 de spectatori, dar sub tribune vor fi și săli pentru scrimă, tir și alte secții ale clubului. Va fi extrem de cochet și să dea Domnu’ să ajungă Dinamo în fazele superioare ale cupelor europene, că ne vom muta pe Arena Națională.

În doi ani, doi ani și jumătate va fi gata. Chiar dacă nu va fi gata în același timp cu celalalte, va fi făcut. Sperăm să ne încadrăm pentru termenul de la Euro 2020”, a spus Cosac.

Cele patru arene, alese inițial de Compania Națională de Investiții pentru a găzdui antrenamentele oficiale ale naționalelor ce vor juca pe Arena Națională la Euro 2020, sunt: Ghencea, Dinamo, Sportul și Arcul de Triumf.

Reclame