Reprezentantul clubului Dinamo menține suspansul: ”O să aflați după alegeri cu cine am votat”

Secretarul general al lui Dinamo, Bogdan Bălănescu, a anunțat că „alb-roşii” și-au schimbat opțiunile după ce Ionuț Lupescu și-a anunțat candidatura, dar menține suspansul în privința alegerilor pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal.

Oficialul dinamovist nu a specificat clar că îl va vota pe fostul jucător din Ștefan cel Mare.

„Suntem pregătiți pentru o zi lungă sau o zi scurtă. Sperăm să câștige candidatul care va lucra în binele fotbalului. E normal ca suporterii lui Dinamo să țină cu Ionuț Lupescu, deoarece el a fost unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai noştri.

Vreau să vă spun că noi la început semnasem adeziunea pentru Burleanu, deoarece nu știam ce alți candidați vor mai intra în luptă. Mai bine spus nu știam de Lupescu. Acum s-au schimbat lucrurile și o să aflați după alegeri cu cine am votat”,a declarat Bogdan Bălănescu, reprezentantul clubului Dinamo, care va vota până la urmă cu Ionuț Lupescu.

Lasă un răspuns