AUDIO | Noi informații despre proiectul, „Doar Dinamo București”. „Noi suntem convinși că vor adera la acest proiect și ceilalți suporteri dinamoviști”

Fanii din PCH și-au lansat proiectul socios „Doar Dinamo București” şi după ce am lansat proiectul socios la Opera Națională din București. „Câinii”, au fost la Ateneul Român din Iaşi, dar şi la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Cosmin Cebuc, reprezentant Supporters Direct în România și inițiator al programului „Doar Dinamo București”, a fost prezent, alaturi de Nicolae Grameni, purtătorul de cuvânt al „DDB”, în studioul Sport Total FM, în calitate de invitati al emisiunii „Execuții în direct” moderată de Gabriel Maricescu.

Nicu Grameni:Se lucrează de mai bine de doi ani la acest proiect. Noi nu vrem să cumpărăm Dinamo, vrem să ne implicăm activ în viața echipei. Suntem singurii care putem să facem ceva, să nu mai lăsăm lucrurile să meargă într-o direcție greșită.

Primii pași au fost făcuți. Am lansat la Opera din București acest proiect, apoi am continuat la Iași și la Cluj. Noi avem un loc din cinci în Consiliul de Administrație al lui Dinamo. Conducerea este formată dintr-un Board, iar reprezentantul nostru în CA al clubului este președintele Board-ului, Cristi Hîldan, fratele regretatului Cătălin Hîldan.

Noi suntem convinși că vor adera la acest proiect și ceilalți suporteri dinamoviști. În istorie s-a dovedit că doar uniți putem face lucruri mărețe.

Indiferent ce va spune Mister despre acest proiect, noi nu îi vom răspunde. De asta am și propus noi ca noul stadion care se va construi să se numească Cornel Dinu. Până când va fi gata noul stadion, vrem să disputăm meciurile pe Arena Națională!”.

Cosmin Cebuc: „În anul 2007, s-a format asociația Supporters Direct Europa, cu trei ramuri principale: prima este de a da suporterilor putere de decizie în club, a doua se referă la cluburi și a treia la federații. În ceea ce privește suporterii, suportul se face pe bază de voluntariat.

Eu sunt neutru, nu sunt suporter dinamovist. De 5 ani sunt voluntar la Supporters Direct, iar acum doi ani am contactat mai multe asociații de suporteri: PCH, cei de la Craiova, Petrolul și Brăila.

Totul se reduce la o negociere. Noi avem doar 0,06% din acțiuni, dar 20 la sută din CA. Dacă noi reușim să influențăm soarta clubului, cu atât mai bine. Cu acești 20 la sută, avem acces și la documentele clubului.

Când s-a făcut public proiectul, am fost sunați și ni s-a spus că nu e bine să lucrăm cu PCH. Dar acel grup nu ne-a cerut ajutorul, să lucrăm cu ei.

În acest moment, avem 300 de membri înscriși la DDB, la o lună de la demararea proiectului. Prin comparație, cei de la Panathinaikos Atena aveau 700 de membri în primul an.

Există o adunare anuală, în care se stabilește o ordine de zi. Este greu la început să convingi oamenii. Noi dacă am fi avut puterea financiară, poate am fi reușit să-l ținem pe Palic, de exemplu.

Următoarea întâlnire va fi la Londra, cu reprezentanții Supporters Direct”.

Lasă un răspuns