Fosta extrema dinamovista a vorbit în cadrul emisiunii „Execuții în direct”, despre partida încheiată 0-0, cu Concordia Chiajna.
Totodată, fostul mare jucător a comentat și situația în care se află Dinamo și consideră, că în momentul de față, la Dinamo sunt doar jucători mercenari.
„Dacă ne luăm după joc, putem spune că Concordia a pierdut două puncte. E trist, dar asta e realitatea.
Ceea ce presupun eu este că cei care au fost înainte de Mircea Rednic au acceptat jucătorii care le-au fost puși la dispoziție. Vrem sau nu vrem să recunoaștem problemele sunt și mai vechi și mai mari decât ne putem noi închipiu”, a declarat Costel Orac, pentru Sport Total FM.