Plecat în această iarnă de la Dinamo, Armano Cooper n-a stat prea mult pe bară şi şi-a găsit deja echipă. Mijlocaşul central va evolua în Israel, la formația Maccabi Petah Tikva, echipă ce se află pe locul 12 în clasament.
La începutul lunii decembrie, Dinamo a anunţat că înţelegerea cu Armando Cooper a fost reziliată de comun acord. Mijlocaşul fusese exclus din lot de Mircea Rednic, după ce nu se prezentase la un antrenament al echipei. Mai mult, „Puriul” s-a supărat rău pe Cooper de la egalul cu FCSB, dar se părea că a trecut peste acel episod. Alb-roşiii au fost egalaţi după un penalty în startul reprizei a doua, iar responsabil pentru acordarea loviturii de pedeapsă a fost Armando Cooper.
Mijlocaşul panamez l-a faultat în careu pe Florin Tănase, însă greşeala pe care Mircea Rednic i-a reproşat-o la finalul partidei a fost comisă mai devreme.
„Ultimul cu care am vorbit la ieşirea din vestiar a fost Cooper. I-am spus să nu filosofeze pe teren, că nu-l ajuta nici gazonul, să nu dribleze în zona centrală, dar exact asta a făcut. A driblat doi jucători, a vrut să mai dribleze o dată şi a pierdut mingea. Apoi, mingea a ajuns în stânga şi de acolo în careu, unde nu avea voie să atace decisiv, la experienţa lui”, a declarat Rednic, la sfârşitul meciului de pe Arena Naţională.
Panamezul a mai fost în centrul unui scandal, după meciul Concordia – Dinamo 0-0. Atunci, Cooper a fost la doar un pas să se bată cu un fan al „câinilor”.
- 250 de mii de euro este cota lui Cooper, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.
- 11 meciuri a jucat Cooper pentru Dinamo în acest sezon în Liga I şi unul în Cupa României.
