Mattia Montini i-a cucerit și pe italieni: „E bombardier în România”

Mattia Montini, 26 de ani, este noua senzație din Ștefan cel Mare. Atacantul italian adus de Rednic la Dinamo din liga a patra italiană a rupt imediat gura târgului, marcând chiar la al doilea său meci în tricoul „câinilor”, împotriva celor de la Viitorul.

vivre.ro

După aceea, Montini a bătut de unul singur Craiova, 3-0, reușind un „hattrick”. Cu Poli Iași a mai semnat o „dublă” și un gol în partida cu FC Botoșani, pierdută de „câini” cu scorul de 1-2. Datorită prestațiilor din România, Mattia Montini a atras atenția presei din Italia și a devenit personajul principal al unei știri de pe site-ul goal.com, versiunea în italiană.

Astfel, italienii au scris un material dedicat lui Mattia Montini. Jurnaliștii italieni au titrat „Montini este bombardier în România: Are 7 goluri în 8 partide pentru Dinamo București”. Italienii au scris apoi că „Montini devine al doilea italian care cucerește România, după Federico Piovaccari, cel care a fost golgeter în Liga 1 în tricoul Stelei”, se arată în articolul de pe goal.com.it.

Italienii i-au scris apoi povestea lui Montini. Fostul junior al lui AS Roma, care în 2011 a câștigat campionatul Primavera cu hat-trick în finala contra Varese, a avut o carieră deloc spectaculoasă la profesioniști. Cei de la Goal titrează faptul că Montini a schimbat 10 echipe în opt ani până să ajungă la Dinamo.

Cu toate acestea, italianul este aproape să își depășească cea mai bună performanță din carieră. În sezonul 2016/2017, Mattia a înscris 13 goluri în acel sezon când juca la Monopoli, în divizia a treia din Italia. Prestația sa i-a atras un transfer la Bari și la Livorno, unde nu a mai rupt gura târgului.

Italianul a ajuns la 7 goluri în 8 meciuri, reușind să-l depășească pe fostul golgeter al echipei, Diogo Salomao. Diferența este că portughezul transferat recent în țările arabe a marcat golurile în 20 de partide de Liga 1.

  • „Câinii” vor juca etapa viitoare în deplasare, cu Dunărea Călărași, în etapa a 25-a a Ligii 1.
  • 400.000 € valorează Montini în acest moment, conform transfermarkt.de.

Lasă un răspuns