AVANCRONICĂ | Dinamo București – Hermannstadt

Dinamo primeşte vizita formaţiei FC Hermannstadt pe teren propriu, vineri de la ora 20:30, într-un meci din etapa a 3-a, din play-out-ul Ligii I.

bestkids.ro

Dinamo și FC Hermannstadt s-au mai întâlnit de două ori, în acest campionat.

Echipa noastră, vine după prima înfrângere din playout, 1-2 cu Gaz Metan Mediaş. Alb-roşii au 19 puncte în clasamentul playout-ului, cu trei mai puţine decât prima clasată, adversara sa din ultima etapă. Dinamoviştii sunt la egalitate de puncte cu FC Botoşani, dar au doar două puncte în plus faţă de FC Hermannstadt.

În această săptămână, s-a scris că șefii clubului și-au pierdut încrederea în Mircea Rednic, în contextul în care doi fotbaliști pentru care acesta a insistat – McDermott și Mustoe – au fost îndepărtați după numai trei meciuri jucate.

Cu Mustoe e un adevărat scandal, impresarul jucătorului susținând că oficialii lui Dinamo au falsificat semnătura de pe actul de reziliere al contractului.

Rednic nu poate conta pe atacantul Daniel Popa, care s-a accidentat la unul dimntre antrenamente.

Antrenorul echipei noastre, Mircea Rednic, susţine că meciul cu FC Hermannstadt: „Cu FC Hermannstadt este un meci important pentru că suntem la 3 puncte de locul 7, dar şi la 2 de locul de baraj. Popa s-a accidentat în amicalul de la Tunari şi e la tratament, nu s-a antrenat cu echipa, în rest, toţi sunt apţi de joc. Nu e uşor în play-out, dar asta este… e din vina noastră trebuie să acceptăm. De asta spun că trebuie să ne pregătim foarte bine pentru sezonul următor”, a afirmat el, la conferinţa de presă premergătoare meciului.

De partea cealaltă, FC Hermannstadt este în progres ca joc, înregistrând o singură înfrângere în ultimele trei meciuri de campionat. Sibienii au condus de două ori la Chiajna, în runde precedentă, dar greșelile din apărare au zădărnicit munca atacanților.

Deși se afla la un moment dat în cărți pentru ocuparea unui loc de play-off, Hermannstadt a ratat acest obiectiv, iar acum sibienii lupta pentru evitarea retrogradării.

Un singur punct au reușit să adauge elevii lui Vasile Miruiță după două etape disputate, celor 16 cu care au început play-out-ul, grație remizei 2-2 obținute pe terenul “lanternei roșii” Concordia Chiajna. Înaintea deplasarii în “Ștefan cel Mare”, sibienii ocupă locul 12 al clasamentului, loc ce asigură prezența la barajul de menținere în elita fotbalului românesc.

Pe lângă absența fundașului dreapta spaniol Biel Company, accidentat până la finalul sezonului, Miruiță nu se va putea baza nici pe aportul fundașului central Alexandru Dandea, suspendat în urma cartonașului roșu încasat în partida de pe teren propriu contra Gazului Metan. În schimb, revin Dâlbea și Lendici.

„Sper să nu mai comitem greșeli, pentru că muncim mult să aducem mingea în fața porții, să marcăm. Le-am făcut cadouri adversarilor și la meciul cu Chiajna, și la meciul cu Mediaș. Suntem optimiști, chiar dacă jucăm cu Dinamo în București, o echipă bună. În Play-out, fiecare poate să bată pe oricine și să piardă de la oricine”, a spus antrenorul Vasile Miriuță, care a dezvăluit că la ultimul antrenament a exersat 45 de minute numai finalizarea din centrări: „Atât le-am zis, să o bage în poartă”.

La ultimul meci direct dintre cele două formaţii, Dinamo nu a putut câştiga partida din deplasare cu Hermannstadt, jocul terminându-se la egalitate, 1-1, în decembrie 2018. Pe stadionul din Ştefan cel Mare, Dinamo a câştigat în minutele de prelungire partida cu nou promovata din Sibiu, scor 2-1. Ivan Pesic marcat atunci golul victoriei în minutul 90+4, după ce Nkololo egalase în minutul 48.

vivre.ro

ECHIPELE PROBABILE

Dinamo: Mandanda – Sorescu, Klimavicius, Grigore, Alijii – Filip, Nistor, Ait-Atmane – Montini, Papazoglu, R. Jaadi.

Hermannstadt: Căbuz – Mățel, Pârvulescu, Mijuskovic, Stoica, Tătar – P. Petrescu, Dâlbea, Dumitriu – Blănaru, Tsoumou.

Lasă un răspuns