AVANCRONICĂ | FC Voluntari – Dinamo Bucureşti

FC Voluntari și Dinamo se întâlnesc sâmbătă, de la ora 19:00, cu doar câteva ore înainte de Înviere, într-un duel din etapa a 6-a a play-out-ului.

Prima dispută a avut loc pe 13 august 2015, Dinamo – FC Voluntari 3-0, antrenori Mircea Rednic, respectiv Bogdan Argeş Vintilă. Steliano Filip a deschis scorul în minutul 33, reuşita sa fiind prima în Liga 1, apoi Cosmin Matei (min 55) şi Dorin Rotariu (min 63) şi-au trecut şi ei numele pe tabelă.

Dinamo a avut noroc etapa trecută, când a învins cu 1-0 Botoșaniul – a fost revanșa după ce moldovenii ne-au spulberat șansele la play-off, dar o revanșă venită abia în minutul 88, după un joc slab. „Câinii” au cinci victorii (patru consecutive) în șase etape de play-out.

  • Dinamo este echipa cu cele mai multe puncte scoase în acest an calendaristic – 25 (opt succese, o remiză, două partide pierdute).

Cele două echipe s-au mai confruntat în Liga 1 de 10 ori şi de fiecare dată s-a impus Dinamo, aceasta fiind şi singura formaţie dintre cele întâlnite de FC Voluntari pe prima scenă cel puţin în două sezoane în faţa căreia ilfovenii nu au reuşit să obţină măcar un punct.

Reda Jaadi revine după suspendare, în timp ce I. Filip rămâne accidentat. Mircea Rednic are un record bun anul acesta în deplasare – nu a încasat gol în trei din patru, 1-0 la Sepsi (sezon regulat), 0-0 la Călărași (sezon regulat) și 1-0 la Iași (play-out); a făcut-o în singurul eșec afară, 1-2 la Gaz Metan Mediaș.

De partea cealaltă, Ocupanta ultimului loc din clasament multă vreme, Voluntariul aproape e salvată, după pe și-a revenit în urma instalării lui Cristiano Bergodi. Ilfovenii sunt acum pe 4 în play-out, cu 22 de puncte, la fel ca Botoșani, dar golaveraj superior. Barajul e la 18 puncte, iar retrogradarea, la 17.

Din 11 meciuri în 2019, Voluntariul a pierdut doar două – în rest, patru egaluri și cinci victorii. Un eșec a fost la Botoșani, în februarie, când moldovenii încă se băteau la play-off, iar al doilea acum două etape, 1-2 cu liderul din play-out, Gaz Metan. În ultimele etape din sezonul regulat, Voluntariul a reușit câteva rezultate notabile, care au contribuit mult și la moral – 4-2 cu Sepsi, 3-1 la Chiajna și 2-2 cu FCSB.

În play-out, ilfovenii au început cu trei victorii, care le-au asigurat urcarea din zona fierbinte. Apoi, de trei runde, au ridicat piciorul de pe accelerație – 1-1 la Călărași și Hermannstadt, plus eșecul cu Mediaș, primul suferit pe teren propriu din noiembrie încoace.

Cea mai recentă întâlnire directă: 5 noiembrie 2018, FC Voluntari – Dinamo 0-1, gol înscris de Diogo Salomao în prelungiri.

ECHIPELE PROBABILE:

FC Voluntari: C. Vâtcă – I. Armaş, I. Balaur, A. Vlad, A. Russo, Ricardinho, A. Răuță, M. Căpățînă, I. Gheorghe, A. Bălan, R. Gadze.

Dinamo: P. Mandanda – D. Dussaut, F. Mallo, R. Grigore, N. Aliji – Zenke, N’Diaye, D. Nistor, Sorescu – A. Papazoglou – Montini.

Mediile de vârstă ale celor două loturi:

FC Voluntari – 25 ani şi 5 luni;
Dinamo Bucureşti – 24 ani şi 9 luni, (a doua cea mai mică din campionat).

Lasă un răspuns