Dinamo a învins, vineri, cu 2-0, pe Gaz Metan Mediaş, în etapa a noua a play-out-ului Ligii 1 Betano. Golurile au fost marcate de Montini, minutele ’55 şi ’80.
Tehnicianul lui Dinamo, Mircea Rednic a anunţat imediat după victoria lui Dinamo cu 2-0, din Liga 1, că va aduce un nou jucător.
Antrenorul dinamovist întăreşte echipa. Luana, fiica lui Rednic, alături de alţi doi impresari, e în Scoţia, acolo unde urmăreşte meciul St. Mirren – Hamilton, urmând apoi să parafeze actele cu fundaşul de 26 de ani Ziggy Gordon.
”Da, Luana e în Scoţia. Norocul meu e că joacă şi Popescu şi merge să-i vadă pe amândoi. Înţeleg că Laurenţiu Corbu nu e nici rezervă. Gordon e o opţiune foarte serioasă, poate juca şi fundaş dreapta şi central. 99.99% e luată, Gordon va fi jucătorul nostru. Luana e însoţită de doi prieteni, impresari care au jucat fotbal..mai luăm o părere.
L-am vrut şi-n iarnă, dar clubul de acolo a cerut bani, el a vrut să plătească, să plece, dar au fost presiuni mari din partea preşedintelui. dar, din vară va veni”, a spus Rednic la finalul meciului cu Gaz Metan.
250.000 de euro este cota fundaşului dreapta de 25 de ani.