Florin Prunea (50 de ani), managerul general al lui Dinamo, a vorbit despre cele 8 plecări din curtea lui Dinamo.
Fostul portar al lui Dinamo, este de părere că Ricardo Piscitelli (25 de ani) și Cătălin Straton (29 de ani), cei doi portari transferați, sunt cei mai buni din Liga 1.
“Sper să fie ultima oară când dăm afară 10 jucători. N-au arătat că merită să îmbrace tricoul lui Dinamo, acesta este adevărul. În toată cariera nu m-am întâlnit cu această situație, dar n-am avut de ales!
Toate transferurile noastre sunt importante, dar rețeta a fost una simplă: să luăm jucători pe care-i cunoaștem, care au meciuri în picioare și care știu ce înseamnă Dinamo. Nu e nimic de ascuns, avem mult de muncă, dar avem un lot echilibrat. Am început din poartă, unde am transferat doi portari foarte buni. Cred că sunt cei mai buni din competiția internă.
Nu ne va fi ușor, dar cred că nicio echipă nu va fi gata la startul acestui campionat. Pare o perioadă atipică pentru România: s-au făcut puține transferuri, lucrurile se mișcă foarte greu”, a declarat Florin Prunea, la TV Digi Sport.
Dinamo i-a transferat în această vară pe: Cătălin Straton (Călărași), Alexandru Răuță (Voluntari), Robert Moldoveanu(revenire împrumut, Petrolul), Florin Bejan (Astra), Andrei Sin (Poli Iași), Slavko Perovic (liber de contract), Gabriel Moura (Sepsi), Riccardo Piscitelli (liber), Kevin Bru (liber de contract), Armindo Rodrigues Mendes Furtado „Brito” (liber) și Filip Mrzljak (Astra Giurgiu).
Plecări: Parfait Mandanda, Damien Dussaut, Facundo Mallo, Elvis Kabashi, Rachid Ait-Atmane, Naser Aliji, Simon Zenke şi Alexandre Christovao