AMICAL | Dinamo București – Kilmarnock

Astăzi, începând cu ora 20:00, se va disputa partida Dinamo București – Kilmarnock, din cadrul unui amical inter-cluburi, în cantonamentul de la Marbella (Spania). Este primul meci dintre cele două echipe. Partida nu este televizată.

Echipa antrenată de Eugen Neagoe a câștigat cu 6-1 precedentul amical, cu o echipă nou înființată din Gibraltar, iar Kilmarnock a remizat, 0-0, cu Gaz Metan Mediaș.

Dinamo se îndreaptă spre sfârșitul perioadei de pregătire. În Spania, „câinii” le-au învins cu 2-0 pe Linfield și cu 6-1 pe FC Bruno’s Magpies, o echipă de amatori din Gibraltar.

Lotul dinamovist a suferit schimbări majore în această vară. Au plecat: Christovao, Mandanda, Zenke, Mallo, Dussaut, Kabashi, Ait-Atmane, Muțiu, Aliji. Au venit: Straton, Răuță, Moldoveanu, Bejan, Sin, Perovic, Moura, Piscitelli, Bru, Brito, Mrzljak.

Klimavicius, Sorescu, Nistor și Montini sunt singurii titulari din sezonul trecut care par a avea același statut și în „era Neagoe”. Montini va fi concurat de Perovic, sârbul mișcându-se bine la antrenamente și în amicalele de până acum.

Kilmarnock are un nou antrenor de la mijlocul lunii iunie. Italianul Angelo Alessio i-a luat locul lui Steve Clarke, care a preluat naționala Scoției.

Scotienii sunt neînvinși în precedentele patru partide din toate competițiile. În trei din ultimele patru jocuri, Kilmarnock este fara gol încasat. Aceștia au încheiat sezonul în Premiership cu a treia defensivă din campionat după Rangers și Celtic, în 38 de etape Kilmarcnock a încasat 31 de goluri. “Killie” va juca în Europa League, pentru prima dată după 18 ani.

ECHIPE PROBABILE

Dinamo: Straton – Moura, Bejan, Klimavicius, Sin – Răuță, Mrzljak – Sorescu, D. Nistor, Moldoveanu – Montini

Kilmarnock: MacDonald – O’Donnell, Broadfoot, Findlay, Waters – Power, Dicker, Burke – McKenzie, Brophy, Ndjoli.

Lasă un răspuns