Reacția lui Eugen Neagoe după prima victorie a lui Dinamo: „Eu am mare încredere în ei”

Dinamo a reușit prima victorie din acest sezon, 4-2 cu Academica Clinceni. Adrian Popa, care a reușit un hattrick de senzație, i-a dedicat victoria lui Eugen Neagoe, antrenorul care este nevoit să stea departe de banca tehnică din cauza problemelor de sănătate.

Actualul antrenorul al lui Dinamo, Eugen Neagoe a comentat imediat după meci, victoria lui Dinamo cu Clinceni. El nu a fost prezent la stadion, a urmărit partida la televizor.

„Doamne, ce seară frumoasă mi-au făcut băieții! Mulțumesc, deși nu-mi place că am luat acele două goluri. Nu ai voie să primești gol din corner. Totul era în grafic, nu trebuia să le dăm mingea, spațiile.

În fine, îi felicit pe jucători, e seara lor, sper să fie începutul și să acumulăm multe puncte. Eu am mare încredere în ei, îi felicit și pe băieții din staff, e victoria lor, a tuturor. Sunt fericit, mă bucur din suflet și sper să mai obținem multe victorii frumoase.

E foarte greu să văd echipa la TV, foarte, foarte greu. Îi salut cu drag pe jucători, pe dinamoviști”, a declarat Neagoe pentru un trust de presă.

  • Dinamo – Clinceni, 4-2 (D. Popa ’52, ’82, ’90+3 Montini ’56 / Vojtus ’66, Bejan ’73 ag.)
Reclame