Kristian Kostrna e bucuros că va îmbrăca tricoul lui Dinamo: „Dinamo este un club foarte mare!”

Dinamo este aproape să facă un nou transfer în această iarnă. Kristian Kostrna va ajunge duminică în Bucureşti, iar luni va merge la RIN pentru a semna contractul.

Fotbalistul de 26 de ani, a evoluat la DAC Dunajska Streda până în noiembrie 2019, când şi-a reziliat contractul. În actualul sezon din prima ligă a Slovaciei, fundaşul de 26 de ani a jucat 12 meciuri, bifând alte patru prezenţe în preliminariile din Europa League. Fotbalistul slovac a mai jucat la juniorii lui Wolverhampton în perioada 2011-2014.

Fundașul a oferit și primul interviu, despre venirea lui în Ștefan cel Mare: „Duminică zbor spre România, apoi, luni, semnez actele. Sper să fie într-un ceas bun.

„Știu că Dinamo este un club foarte mare din România, cu o istorie bogată, cu suporteri emoționali și impresionanți. Am citit că au multe campionate câștigate și Cupe. Plus meciuri mari în Europa. Am văzut și câteva videouri cu meciurile lui Dinamo contra Steaua, știu că există o rivalitate mare între cele două formații”, a spus Kristian Kostrna, înainte de a ajunge în România.

  • 1 gol și 2 assist-uri a strâns Kostrna în 16 meciuri pentru fosta sa echipă, Dunajska Streda, în sezonul de toamnă
  • 450.000 de euro este cota de piaţă a lui Kristian Kostrna