VIDEO | Mihalcea a prefațat duelul cu FCSB: „Ar putea fi un avantaj moral”

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Adrian Mihalcea, a declarat, miercuri, într-un interviu postat de club pe un site de socializare, că se aşteaptă la un derby echilibrat cu FCSB, în prima manşă a semifinalelor Cupei României, şi a precizat că îşi doreşte să se încheie cu rezultatul de la ultima întâlnire, victorie cu 2-1 în etapa a 25-a a Ligii I.

„Ar putea fi un avantaj moral (n.r – ultime rezultate din derby), ținând cont că mulți dintre băieți au jucat în ultimele derby-uri. Jucăm contra unei echipe bune a campionatului, au jucători de o certă valoare, dar trebuie să conștientizăm că derby-urile au fost mereu echilibrate. Și acesta va fi poate la fel de echilibrat și mi-ar plăcea să se termine cu rezultatul de la ultima partidă.

Sunt două meciuri și, orice rezultat s-ar înregistra mâine, sunt convins că se va juca până la sfârșitul celei de-a doua manșe. Ar însemna extraordinar de mult un trofeu, ținând cont că sunt la începutul carierei, dar n-aș vrea să mă gândesc așa departe. Am putea face un prim pas pentru a câștiga Cupa României, dar vom avea o luptă extrem de grea și în campionat”, a declarat Mihalcea, la conferința de presă.

Mihalcea a negat informațiile care au apărut în presă, legată de un conflict în vestiarul lui Dinamo, spunând că nu s-a pus problema de un asemenea lucru. Mihalcea a comentat și susținerea venită dinspre programul DDB, acolo unde fanii fac pași pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni.

„Nu a fost niciun fel de foc în vestiar. A fost mai degrabă o răbufnire a băieților pentru ceea ce a fost în teren. Au fost discuții bărbătești, normale, nicidecum fake news-urile apărute legaet de scandalul dintre jucători și antrenori sau între jucători.

Fanii sunt incredibili, fac lucruri extraordinare. De când am venit noi la echipă am simțit că sunt mai aproape de noi, aproape ca niciodată. Țin legătura în permanență cu ei și știu ce își doresc. E o situație grea, nu s-a terminat și poate și de aceea își doresc să reușim împreună să câștigăm meciuri. Primul e cel de mâine și vom vedea în continuare”, a mai spus Mihalcea.

  • Dinamo întâlneşte, joi, de la ora 20:00, pe Stadionul Dinamo din Capitală, formaţia FCSB, într-o partidă contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României.