VIDEO | Detalii despre plecarea lui Rednic de la Dinamo! Cum a fost tratat antrenorul de către conducerea clubului

Gabriel Răduță (52 de ani), șeful Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, a fost dat afară de către Bogdan Bălănescu și a reacționat la adresa președintelui din Ștefan cel Mare.

Mai mult, fostul şef de la CCJ Dinamo a rememorat episodul plecării lui Mircea Rednic după ultimul mandat în Ştefan cel Mare și l-a comparat cu momentul în care el însuşi a fost îndepărtat de la Dinamo.

„A fost o discuție de un minut, m-am revăzut în Mircea Rednic, așa i s-a întâmplat și lui. Dacă vă povestesc cum a fost dat Mircea afară…(n.r. Mircea Rednic a fost chemat să facă strategia pentru sezonul următor și a fost anunțat că a fost demis) Și Mircea m-a chemat pe mine să discutăm strategia. M-am dus cu jumătate de oră mai tărziu și el mi-a zis: «M-a dat afară». Rednic era stupefiat. Nu supărat, cât surprins negativ. Nu l-am mai văzut niciodată așa.

Am mai avut contre cu Mircea, dar tot pe manipulare. Păi, el (n.r. Rednic) mi-a zis că îi spunea (n.r. Bălănescu) că eu îl înjur. Puteți să îl întrebați și pe Mircea. Nici el nu e nici pe departe acea persoană negativă. Dacă rămânea Dinamo, nu ajungeam aici”, a spus Gabi Răduță la Pro Sport Live.

După șapte ani în care Gabi Răduță a condus academia lui Dinamo și a obținut performanțe excelente, de multe ori chiar și peste Academia „Gheorghe Hagi”, conducerea a luat hotărârea de a nu-i mai prelungi contractul fostului atacant.

În perioada cât a fost Răduță șeful centrului, Dinamo a jucat 16 finale la cele trei categorii principale de vârstă la nivel juvenil, câștigând 9 trofee – 5 campionate, două Cupe și două Supercupe ale României. Bonus: participarea în premieră în Youth Champions League. Iar dezvăluirile lui Răduță sunt pe alocuri șocante.

  • 200.000 de euro este suma cu care roș-albii au vândut mai mulți juniori la cluburi din străinătate în ultimii ani, gen Vlad Mitrea la Inter Primavera în 2017
  • 42 de fotbaliști au fost promovați de la Academia Dinamo la formațiile din primele două ligi din România în perioada 2013-2020
  • 150.000 de euro a plătit CFR Cluj pe Denis Ciobotariu iarna trecută, Ciobi fiind multiplu campion la juniori cu roș-albii

Lasă un răspuns