Deian Sorescu: “Nu știu dacă să zâmbesc sau să plâng. Suntem puternici”

Dinamo a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-0, miercuri seara, în deplasare, la Mediaş, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I.

Deian Sorescu, care a fost aproape de un gol, la ultima fază a meciului, nu s-a putut bucura pe deplin după acest succes din 2021. La finalul meciului cu echipa sibiană, căpitanul lui Dinamo a vorbit despre situația dezastruoasă din punct de vedere financiar în care se află clubul nostru.

”Nu știu dacă să zâmbesc sau să plâng. Dăm dovada ca suntem o echipă, un grup puternic, dar nu știu cat vom mai rezista.

Avem foarte multe probleme, văd că apar pe zi ce trece, apar datorii tot mai mari. Sunt probleme care ne apasă, dar nouă nu ne rămâne decât să jucăm fotbal. Cât vom mai fi aici. Cine știe?”, a spus Sorescu, la finalul partidei din etapa a 16-a.

Chestionat dacă va interveni pe lângă colegi pentru a-i influența să nu plece de la Dinamo, Sorescu a replicat: ”Din postură de căpitan voi încerca să-i țin motivați pe colegii mei, dar fiecare își va decide soarta după cum crede de cuviință”.