Ionel Gane: „Nu meritam să pierdem”

Dinamo a cedat la limită duelul cu Craiova, scor 0-1. Andrei Ivan a decis duelul, din pasa lui Baiaram.

Ionel Gane a explicat unde a greșit echipa sa, însă gândul tehnicianului se îndreaptă către duelul cu rivala FCSB din Cupa României.

”Jocul a fost bun, dar ne-a lipsit luciditatea de la finalizare. Gueye a avut acea ocazie, dacă marca, intram în joc. Apoi, am făcut acea greșeală și ei au marcat. După aceea, noi am controlat jocul, dar nu am avut incisivitate.

Mă așteptam mai mult de la Fabbrini, mă așteptam să scoată adversar din joc, mă așteptam mai mult și de la Nepomuceno, dar în rest nu am ce să le reproșez din punct de vedere al atitudinii. Nu meritam să pierdem.

Am suferit la finalizare și cu FCSB, e clar. Nu avem timp de lamentări, vine meciul de Cupă miercuri, apoi Sepsi”, a declarat Jerry Gane la finalul meciului cu Craiova.