VIDEO | Ionel Gane, după egalul cu FC Voluntari: „Trebuie să luptăm în continuare și să luăm trei puncte!”

Dinamo a încheiat la egalitate deplasarea cu Voluntari, scor 1-1, în ultimul meci din etapa a 26-a Ligii 1.

Ionel Gane, tehnicianul lui Dinamo este din ce în ce mai îngrijorat de modul în care arată echipa sa. Deși a marcat un gol superb prin Steliano Filip, Dinamo n-a putut să păstreze avantajul, ba chiar putea să și piardă, după cum a recunoscut Gane.

”Nu sunt mulțumit. În ultimele 30 de minute am forțat, dar nu am reușit să marcăm. E o problemă a noastră de câteva etape deja. Am reușit să dominăm în prima repriză, am marcat un gol frumos prin Steliano. În partea a doua au jucat mai bine, dar după ce au luat cartonașul roșu am avut mari ocazii, am dominat parida. Dar puteam să și pierdem pe unele contraatacuri, pentru că am riscat destul de mult. Am văzut ultimele meciuri, am văzut că suferim în zona centrală și am încercat să mă acopăr mai bine acolo.

Nu cred că a fost rău în prima repriză. În a doua parte a fost mai greu, că s-au aglomerat și au jucat pe contraatac. Am încercat să venim cu centrări din benzi, cu Steliano, Fabbrini, dar atacanții nu au fost inspirați. Cu Filip nu este nicio problemă, are o contuzie. La Alex Răuță vom vedea, a zis că a simțit ca o contractură, sper să nu fie mai mult de atât. Va fi o luptă grea, e un punct care nu ne ajută foarte mult. Dar trebuie să luptăm în continuare și să luăm trei puncte cu FC Argeș. Va fi din ce în ce mai greu în play-out, unde vom intra cu jumătate dintre puncte”, a spus antrenorul ”câinilor”, imediat după joc.

Un gând despre &8222;VIDEO | Ionel Gane, după egalul cu FC Voluntari: „Trebuie să luptăm în continuare și să luăm trei puncte!”&8221;

  1. Domnilor șefi de la DDB,voi chiar mai credeți ce spune Gane.?!?.Nu mai adunați bani pt.cupele europene că-i adunați degeaba,nici în finală nu ajung cu Jerry în frunte.Vă văd oameni cu tot sufletul pentru club, chiar nu credeți că munciți în van.?D

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s