Paul Anton, după ce Dinamo a scăpat de retrogradare: „Nu credeam că e posibil așa ceva!”

Dinamo a remizat cu Chindia, miercuri, în ultima etapă a play-out-ului și a terminat sezonul pe un loc liniștit sezonul de Liga 1, departe de emoțiile date de zona fierbinte a clasamentului.

Acest sezon negru, a fost cauzat de incompetența acționariatului majoritar. Pablo Cortacero fiind persona non grata la Dinamo, după  ce i-a mințit în nenumărate rânduri, atât pe jucători, cât și pe fanii lui Dinamo că va veni alături de echipă pentru a investi sume impresionante de bani.

Paul Anton nu i-a iertat pe Pablo Cortacero și oamenii lui. Internaționalul român a dezvăluit cum a reușit Dinamo să-și revină și a subliniat prin ce a trecut echipa la începutul anului.

„Nu pot să zic că ne simțim eroi. Sunt foarte mândru de acest colectiv, doar noi știm prin ce am trecut. Vă zic asta din toată inima! Din afară, multă lume nu știe ce s-a întâmplat. Toți cei care au făcut parte din club în acest sezon au făcut un efort fantastic și le mulțumesc. Sunt foarte, foarte fericit. Până acum, ne-am putut să ne bucurăm. Nu eram siguri de menținerea în prima ligă. Am avut foarte mare încredere în colegii mei.

După meciul de la Mediaș, am încercat să ne trezim unul pe celălalt și eram convins că o să avem această serie, nu ne doream o pată neagră să ne trecem. Aștept vacanța, a fost foarte greu, un sezon epuizant. Au fost foarte multe neajunsuri, multe detalii care fac diferența.

De la începutul lunii ianuarie până în martie ne-am antrenat doar pe sintetic, plus multe altele. Toate au plecat de la acești oameni neserioși, nu credeam că e posibil așa ceva. E de neimaginat și sper ca justiția să facă dreptate cu spaniolii. Mă bucur foarte mult că am terminat cu bine. Cei care am rămas suntem caractere”, a spus Paul Anton.

Lasă un răspuns