Dinamo și-a întărit compartimentul defensiv prin aducerea lui Andre Pinto. Fotbalistul portughez care în trecut a fost căpitan la Sporting Braga l-a impresionat pe directorul executiv, Iuliu Mureșan după doar câteva antrenamente. Oficialul dinamovist spune că cel mai probabil după două săptămâni de pregătire Pinto o să fie la un nivel fizic optim pentru a-i permite să joace.

„A făcut două antrenamente cu noi, a făcut vizita medicală, totul ok. Se vede experiența lui, se vede tehnica, se vede luciditatea! Are așa o siguranță la vârsta lui și pentru că a jucat la un anumit nivel. Îi trebuie și lui o săptămână, două”, a spus Iuliu Mureșan, conform Prosport.
Andre Pinto va fi prezentat oficial presei cu ocazia conferinței de sâmbătă, care va avea loc la stadionul Dinamo. Acesta a ajuns la clubul nostru din postura de jucător liber de contract, după ce FIFA a ridicat interdicția la transferuri.
Ultima echipă la care a evoluat Pinto a fost Farense, formație de care s-a despărțit în această vară, după ce contractul său a expirat. Astfel, fundașul este în urmă cu pregătirea fizică, iar „câinii” nu se pot baza pe serviciile sale în meciul cu Universitatea Craiova.

Fundașul ar avea nevoie de două săptămâni pentru a fi apt de joc și este posibil ca Pinto să rateze și partida cu UTA Arad.
Andre Almeida este al 9-lea transfer făcut de Dinamo în ultima perioadă, după Constantin Nica, Răzvan Popa, Gabriel Torje, Cosmin Matei, Plamen Iliev, Mirko Ivanovski, Cătălin Itu și Cătălin Țîră.