Răducioiu a ieșit de la negocierile cu oficialii clubului Dinamo! Decizia ”Marelui Blond”

Mircea Rednic, oficialii lui Dinamo și Florin Răducioiu s-au întâlnit astăzi pentru a negocia o eventuală sosire a fostului internațional în Ștefan cel Mare.

Florin Răducioiu (51 de ani) a părăsit acum sediul clubului Dinamo, acolo unde a tratat cu Iuliu Mureșan, administratorul special al echipei noastre, pentru a prelua funcția de director sportiv.

Răducioiu nu a oferit nicio declarație, dar din câte se pare mai rămân doar câteva detalii de stabilit pentru ca fostul internațional să-și înceapă mandatul la echipa sa de suflet.

”E adevărat că m-am văzut cu Mircea Rednic. I-am dat acordul meu. Rămâne să mă întâlnesc cu domnul Mureșan. Să finalizăm eventual discuțiile, să fie concretizate și finalizate. Dacă vom ajunge la un acord, o voi face pentru Dinamo și Mircea Rednic”, a declara Florin Răducioiu înaintea negocierilor cu Iuliu Mureșan.

  • Florin Răducioiu a mai fost director sportiv la Dinamo în perioada 2006 – 2007, atunci când echipa era antrenată de Mircea Rednic. Acum, tot „Puriul” e cel care insistă pentru cooptarea ex-marelui atacant dinamovist în club.
  • În vârstă de 51 de ani, fostul dinamovist Florin Răducioiu, component al „Generaţiei de Aur”, a evoluat la echipe de prestigiu din Europa, precum AC Milan, Espanyol, West Ham, Stuttgart sau Monaco.
  • 21 de goluri în 40 de partide pentru națională a înscris Răducioiu în perioada 1990-1996
  • Răducioiu a crescut la juniorii lui Dinamo, sub îndrumarea marelui antrenor Piți Varga.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s