FC Argeș a reușit să se califice în sferturile de finală ale Cupei României după ce a învins-o pe Dinamo cu 2-1. Bucureștenii au condus prin golul lui Cătălin Țîră, dar s-au văzut egalați după reușita lui Alexandru Ișfan.

Pentru a treia oară în ultimele patru meciuri, Dinamo o comite în minutele de final. Cu câteva secvențe înainte de fluierul de final, când Cristi Dumitru a speculat o minge respinsă in extremis de Eșanu, pe care a împins-o în poartă și a declarat-o câștigătoare pe FC Argeș, 2-1.
Meciul a fost unul sub semnul echilibrului. Cătălin Țîră (27 de ani) a fructificat o pasă foarte bună a lui Gabi Torje, pe contraatac, în debutul reprizei secunde.
Oaspeții au căutat egalarea, care a venit peste aproximativ jumătate de oră, în urma unui contraatac ca la carte. Din două pase, mingea a juns la Ișfan, aflat la mijlocul terenului, care a înaintat spre poartă și a finalizat cu un mic ajutor din partea lui Eșanu.

În minutele de prelungire, FC Argeș a dat lovitura. Dumitru a înscris cu un șut violent, după o respingere nefericită a aceluiași portar dinamovist.
Astfel, FC Argeș continuă în Cupa României, acolo unde s-a calificat în sferturi, alături de Filiași, Chindia și Voluntari. De partea cealaltă, criza de rezultate continuă la Dinamo.