Handbal I Xavi Pascual și Robert Militaru, declarație de dragoste pentru fani înainte de Dinamo – Veszprem: „Sunt inima noastră!”

Campionii României la handbal masculin, vor primi în sala Dinamo, echipa maghiară, Veszprem. Partida este programată la ora 19:45, iar din cauza situației pandemice din România, se va juca fără spectatori.

Antrenorul lui Dinamo, Xavi Pascual, a prefațat duelul cu Veszprem, din etapa a cincea din grupele Ligii Campionilor. Tehnicianul nostru așteaptă un meci mare din partea jucătorilor lui Dinamo, chiar dacă Veszprem este printre cele mai bune echipă din grupa de Liga Campionilor, alături de Barcelona și PSG.

”Nimic nu este imposibil! Nu există așa ceva în sport, dar va fi foarte complicat. În această grupă, toate adversarele noastre sunt bune, dar și noi suntem Dinamo. Ei au o echipă teribil de bună și sunt în cel mai bun moment al sezonului. Eu cred că avem însă șanse. Nu este un dezastru că jucăm fără fani, dar este important. Ei sunt inima noastră, iar noi luptăm pentru ei, dar aceasta este situația și trebuie să o acceptăm. Toată lumea este ok, mă pot baza pe toți jucătorii”, a spus Xavi Pascual.

”Dulăii” nu vor avea susținerea fanilor la meciul cu Veszprem, iar Robert Militaru este și el conștient că Dinamo și-a pierdut un atu cu adevărat important.

”Poate toată lumea zice că e o misiune imposibilă, dar în sport nu se știe niciodată. Noi suntem foarte încrezători, sperăm să câștigăm. Din păcate, ne-am pierdut cel mai mare atu și o să ne fie mult, mult mai greu. Toate meciurile din Champions League sunt speciale. Sper să facem o figură bună și să-i onorăm memoria lui Marian Cozma”, a spus Robert Militaru, înainte meciului.

  • Ajutată de un public extraordinar, Dinamo a reușit o surpriză imensă și a bătut-o pe Kielce, iar cu Porto a pierdut la un singur gol diferență, după un final de coșmar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s