Mousavi, după victoria cu Veszprem: ”Marian Cozma a fost unul dintre cele mai mari talente din lume”

Dinamo a obținut o victorie memorabilă în Liga Campionilor! „Dulăii” au câștigat cu 31-29 în fața celor de la Veszprem și au acum șanse destul de mari să avanseze în competiție.

Bannour și Ghionea au jucat formidabil, iar echipa noastră a bifat a doua victorie în Europa, după succesul cu Kielce, din prima etapă. Principalii marcatori ai partidei au fost Ghionea 7 goluri, Campos 6, pentru Dinamo, respectiv Nenadic 8, pentru Veszprem.

”E o mare victorie pentru noi pentru că am câştigat contra uneia dintre cele mai bune echipe din lume Veszprem, cu foarte multe staruri, jucători mari. Noi suntem foarte fericiţi că am respectat tot ce ne-a spus antrenorul, asta am făcut pe teren şi acesta e rezultatul. Regretele mele pentru Marian Cozma şi pentru tatăl său, Petre. Marian Cozma a fost unul dintre cele mai mari talente din lume, a jucat pentru Veszprem şi sper ca Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus Alireza Mousavi, la finalul partidei.

  • În următoarea etapă, campioana României va juca în deplasare, cu Flensburg, pe 17 noiembrie.
  • După 6 meciuri jucate, Dinamo are patru puncte (două victorii și patru înfrângeri), și se clasează pe locul cinci în grupa B.

Lasă un răspuns