Ioan Andone, reacție dură la adresa jucătorilor lui Dinamo: ”De unde până unde jucătorii decid la un club?”

Dinamo pare că este condamnată și în acest sezon la evitarea retrogradării, astfel că se anunță o nouă luptă pe muchie de cuțit pentru elevii lui Mircea Rednic. Fără victorie în campionat de 15 meciuri, alb-roșii stau pe un butoi de pulbere în acest moment, iar în ultimul timp au existat multe tensiuni în cadrul echipei.

Motivul tensiunilor recente a plecat de când fotbaliștii de la Dinamo complotează pentru demiterea lui Mircea Rednic. Tehnicianul a decis să îi trimită pe rând, pe Sorescu, Filip sau Matei să se antreneze separat, după ce fotbaliștii nu au respectat deciizile sale.

Ioan Andone, fostul mare jucător și antrenor dinamovist, acum în vârstă de 62 de ani, i-a pus la zid fotbaliști și este indignat în special de ultimele meciuri.

”Niciodată nu mă gândeam la patru luni fără victorie, credeți-mă, nu mă gândeam. Mai ales ultimul meci a fost horror, să ai 7-8 ocazii și să pierzi dintr-un corner”, a declarat Ioan Andone.

Întrebat despre zvonurile apărute recent, după ce Iuliu Mureșan și Mircea Rednic au fost contestați, și s-a scris despre o posibilă plecare a acestora de la club, Andone a răspuns sincer: ”Ei trebuie să rămână împreună, pentru că și Iuliu Mureșan nu venea de la Cluj dacă nu voia binele lui Dinamo, la fel ca Mircea Rednic. Nu putea să stea acasă? Trebuia să se ducă la stres?”

Andone a comentat și vestea că jucătorii au cerut ca Mircea Rednic să plece de la echipă, fiind extrem de vehement în reacția sa, punctând că nu ar trebui ca fotbaliștii să ceară plecarea unui antrenor. Mai mult, fostul antrenor al lui Dinamo a sugerat ca cei care îl contestă pe Rednic să fie cei care părăsesc clubul, părere pe care și-a exprimat-o și Claudiu Vaișcovici (59 ani), fost atacant important la Dinamo.

”De unde până unde jucătorii decid la un club? De unde până unde? Numai că discuția asta a ieșit la iveală, înseamnă că ceva nu e în regulă acolo.

Unde s-a mai pomenit ca jucătorii să spună: ‘Nu vrem cu antrenorul ăsta’? Păi dar nu vrea antrenorul cu voi, pofțiti afară!”, a adăugat ”Fălcosul”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s