Dinamo a cedat pe teren propriu în fața covăsnenilor după 3 partide în care a obținut 5 puncte și a evadat din zona roșie a clasamentului.

La finalul meciului, Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre prestația elevilor săi de care s-a declarat mulțumit.
Suporterii i-au scandat demisia lui Flavius Stoican după meciul cu Sepsi, dar antrenorul spune că ia doar partea constructivă din criticile pe care le primește, pentru că misiunea sa este să salveze Dinamo de la retrogradare și nu se va opri până când nu va obține acest lucru.
”Am început destul de rău jocul. În primele minute am făcut acea greșeală, am plecat de la 0-1, iar apoi am dominat cu situații, ocazii, am lovit bara de trei ori. Am intrat cu 1-1 la pauză. În a doua repriză am vrut să fac o modificare, să îl bag pe Cosmin Matei, dar chiar înainte de a intra în teren, a zis că încă îl ține și nu e 100%. Apoi, la fel cu Răuță. Riscam să îi pierdem pe o perioadă mai lungă.
A doua repriză a fost echilibrată. Am luat gol din corner, nu am avut foarte multe ocazii. A fost o luptă. Am încercat să revenim, dar pe final ne-au surprins pe contraatac și am primit și golul trei.
Trebuie să găsim soluții și cred că le vom găsi indiferent de situație. Chiar dacă azi am pierdut, nu am ce să le reproșez jucătorilor. Au încercat, au alergat, au fost momente foarte bune. Golurile au fost din cauza neatenției. Am tratat fazele superficial și a fost greu. Se vede când nu îl avem pe Ivanovski în față, pe Jovanovic în linia de fund, Matei, Răuță, acum și Patriche. Sper să se refacă mai repede decât arată probleele lor medicale.
Filip a făcut o partidă bună, a avut momente bune, a urcat în atac, a deposedat. Poate și mai mult. E primul său meci din acest an și vreau să crească de la meci la meci. Nu e ușor pentru el, dar sunt mulțumit de ce am văzut la Steliano.
Vreau să rămânem echilibrați. Cosmin Matei a zis că, dacă e nevoie, joacă și într-un picior. Trebuie să rămânem echilibrați. Campionatul începe în play-out pentru noi. Trebuie să găsim soluții și la meciul cu CFR Cluj.
Fiecare dintre ei își dorește enorm. Știu cum se antrenează, cât își doresc, suntem o echipă iubită. Presiunea este pe umerii lor. Ei vor salva Dinamo, alături de noi, staff-ul, plus galeria. Sunt încrezător.
Suporterii sunt dezamăgiți. Începusem să avem rezultate pozitive, dar meciul cu Rapid a lăsat urme adânci. Am încercat să îi odihnesc pe jucătorii tineri. Am luat goluri prea ușor, după o primă repriză bună.
Liniște ai atunci când ai rezultate. Până atunci trebuie să rămâi conectat, nu trebuie să te doboare o vorbă, un reproș, o discuție. Știu în continuare de ce am venit la această echipă. Am venit să ajut la salvarea clubului și nu mă adie orice critică. Iau ce e bun și le transmit asta și jucătorilor.
Clar nu este ceva normal (n.red. retragerea celor de la Gaz Metan Mediaș din Liga 1), dar părerea mea nu mai contează”, a declarat Flavius Stoican la finalul meciului cu Sepsi.
Dinamo a pus capăt unei serii de meciuri fără înfrângere
Dinamo s-a oprit la trei meciuri fără înfrângere. Echipa noastră au fost învinși de Sepsi, acasă, scor 1-3. Situația se complică din nou pentru echipa lui Flavius Stoican.
Sepsi a deschis scorul în minutul 11, prin Marius Ștefănescu, din penalty. Patriche a fost vinovat pentru lovitura de pedeapsă, pentru un fault stupid în careu după ce a pierdut o minge.
Dinamo a egalat înainte de pauză, prin același Patriche, care și-a mai șters din păcate. Și echipa lui Stoican a beneficiat de un penalty, pe care Torje însă l-a ratat. Din fericire pentru echipa noastră, mingea a ajuns la Rodriguez, care i-a centrat ideal lui Patriche, iar fundașul lui Dinamo a înscris.