Video I Dusan Uhrin, pune presiune pe conducerea lui Dinamo: ”Trebuie să simt că și clubul vrea să facă ceva”

Dinamo a primit vizita lui Sepsi, în a doua etapă a play-out-ului Ligii 1. În ciuda ocaziilor la ambele porţi, partida s-a terminat la egalitate, scor 0-0. Astfel, Dinamo câștigă primul punct în play-out, dar rămâne pe locul 8 în clasament, în timp ce Sepsi se poziționează pe locul trei în play-out.

Dusan Uhrin a fost descumpănit la finalul meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe, deși echipa sa a obținut un punct, deși a jucat cu Irobiso fundaș central. Tejnicianul ceh, a trimis săgeți către Flavius Stoican, care a refuzat să aducă un preparator fizic, iar ”câinii” se confruntă cu accidentări pe bandă rulantă.

La conferința de presă de la finalul remizei cu covăsnenii, Uhrin a pus presiune pe conducerea clubului.

”Am contract pe un an și jumătate, dar sunt mai multe lucruri la mijloc. Nu pot să rămân fără jucători, trebuie să avem și o structură clară a clubului. Sunt lucruri importante pentru mine, pe care mi le doresc. Trebuie să simt că și clubul vrea să facă ceva.

Aproape toți prietenii din România, din lumea fotbalului în general, mi-au spus că sunt nebun că am acceptat să vin aici. Am venit pentru fani. Altfel, în mod normal, n-aș fi venit. Pentru ce să vin?! Anul trecut, am antrenat pe gratis”, a declarat Uhrin la conferința de presă.

Antrenorul ceh va avea la dispoziție două săptămâni pentru a-și recupera jucătorii accidentați în frunte cu Răzvan Patriche, Mirko Ivanovski sau Igor Jovanovic.

”Suntem jos, e o diferență mare de puncte. E o pauză, putem să ne liniștim. Era mai bună pauza după o victorie, sperăm că în meciurile următoare vom câștiga și nu vom mai lua doar punct”, a spus mijlocașul lui Dinamo, Răzvan Grădinaru la finalul meciului cu Sepsi.

Cum arată programul lui Dinamo în play-out
  • Etapa 3: Chindia Târgoviște – DINAMO
  • Etapa 4: DINAMO – FC U Craiova 1948
  • Etapa 5: CS Mioveni – DINAMO
  • Etapa 6: Gaz Metan Mediaș – DINAMO
  • Etapa 7: DINAMO – Academica Clinceni
  • Etapa 8: FC Botoșani – DINAMO
  • Etapa 9: DINAMO – UTA Arad

Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct, în timp ce ocupantele locurilor 7/8 joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s