România și Grecia se vor duela în această seară, pe Ghencea, într-un meci amical. Partida are şanse mari să se dispute cu stadionul plin. Federaţia a anunţat că mai sunt doar 3000 de bilete disponibile la meciul de debut al lui Edi Iordănescu pe banca naţionalei României.

”Mai sunt doar 3.000 de bilete disponibile la România-Grecia, 25 martie ora 20:15! Vom umple stadionul Steaua!”, a anunţat frf.ro.
Potrivit ultimilor informații, Edi Iordănescu pregătește două sisteme de joc pentru mandatul său. Noul selecționer vrea ca naționala să evolueze în 4-3-3 sau 4-2-3-1. Fiul lui Anghel Iordănescu va testa cele două module de joc în meciurile amicale cu Grecia și Israel.
”După secetă vine belșug. A fost o perioadă de secetă, în ceea ce privește calificările. Acum ar trebui să intrăm într-o altă perioadă, de belșug, cu calificări. Eu cred că avem potențialul ăsta. Să dea Dumnezeu să se întâmple așa”, a fost promis Edi Iordănescu.
Ultimul duel cu elenii a avut loc în septembrie 2015, tot la București, în preliminariile EURO 2016, scor 0-0. ”Tricolorii” vor juca al doilea amical în deplasare, contra Israelului, pe 29 martie, de la ora 20:45.
Meciul de vineri va fi condus la centru de Ricardo de Burgos Bengoechea, acesta avându-i alături pe conaționalii săi spanioli Juan Carlos Yuste Jimenez și Iker de Francisco Grijalba.
Lotul lui Edi Iordănescu pentru meciurile cu Grecia și Israel
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0), Horațiu Moldovan (Rapid, 0/0);
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);
MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1); Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 5/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).
Partidele oficiale ale României din 2022, din Liga Națiunilor, se vor disputa în lunile iunie și septembrie:
- 4 iunie 2022: Muntenegru – ROMÂNIA (ora 21:45)
- 7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (ora 21:45)
- 11 iunie 2022: ROMÂNIA – Finlanda (ora 21:45)
- 14 iunie 2022: ROMÂNIA – Muntenegru (ora 21:45)
- 23 septembrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA (ora 21:45)
- 26 septembrie 2022: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (ora 21:45)