Un critic virulent al administrației Răzvan Burleanu și-a anunțat depunerea candidaturii pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal (FRF). Până acum, Burleanu a fost singurul candidat. El vânează cel de-al treilea mandat.

Sorin Răducanu (59 de ani) și-a depus actele de candidatură pentru scrutinul programat pe 12 aprilie 2022. Fost fotbalist la Sportul Studențesc și Dinamo, este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai administrației Răzvan Burleanu. Așa cum de altfel era și pe vremea când la Casa Fotbalului domnea Mircea Sandu.
Răducanu susține că FRF este o entitate coruptă, căpușată politic, cu un management defectuos și cu rezultate foarte slabe. Acesta susține că Burleanu este susținut de serviciile secrete (SRI) și de către Vasile Dîncu.
Răducanu a anunțat că a depus actele necesare validării candidaturii, dar a spus și că se așteaptă ca actuala conducere a Federației să îi ”pună bețe în roate”. Totodată, el l-a acuzat pe Răzvan Burleanu că ”a cumpărat pe toată lumea” și că a încercat acest lucru și cu el.
”Am promis că voi candida de fiecare dată, că mă voi lupta cu acest sistem, încă din 2010. Așa fac și acum. Am fost la sediul FRF și am depus actele de candidatură. Sunt singurul candidat împotriva lui Răzvan Burleanu, acest om susținut de SRI și Vasile Dâncu.
Le-am dat toate actele și domnul Stângaciu de la Juridic mi-a aruncat sub nas un document pe care să-l semnez: că respect deciziile TAS, FIFA, UEFA și alte prostii. Le-am aruncat actul și n-am semnat nimic. Contează că am depus actele. O să-l spulberpe Burleanu.
Vor face tot ce e posibil să nu accepte candidatura mea, sunt sigur. Luni va fi Comisia de Validare. Dacă ești așa de puternic, de ce îți e frică de mine, impostorule? Răzvan Burleanu a cumpărat pe toată lumea, nu și pe mine. A fost la un pas cu Chivorchian și Pușcaș, dar n-au reușit acum 8 ani.
Dacă vine mâine cu 2 milioane de euro la mine la ușă, îi iau la șuturi. Am procese cu ei și de aia nu mă înghit, dar eu am curaj.
Au spus la un termen că eu sunt procesoman… Dar eu nu am procese cu Burleanu, Ionescu sau Popescu, am cu FRF. Au două statute pe site, mă pun să semnez că nu sunt în regulă din punct de vedere juridic”, a anunțat Sorin Răducanu.
Ca jucător, Sorin Răducanu a activat la Dinamo Victoria Bucureşti (1980-1981), Gloria Reşiţa (1982-1984), Dinamo Bucureşti (1984-1986 şi 1990-1991), FC Olt, FCM Braşov, Sportul Studenţesc (1987-1900), Aris Limassol (1991-1992) şi Wuppertaler SV (1993-2000), formaţie alături de care a promovat din liga a şasea până în 2. Bundesliga.
Ca antrenor, el a pregătit pe Wuppertaler la nivel de seniori, dar şi mai multe echipe de copii şi juniori ale clubului german.