A început Adunarea Generală de Alegeri pentru noul președinte al Federației Române de Handbal

Federația Română de Handbal (FRH) își alege președintele pentru următorii patru ani.

Alexandru Dedu, Constantin Din, Bogdan Voina și Maximilian Gavrilă sunt cei patru candidați pentru funcția de președinte al Federației Române de Handbal, la alegerile din 28 aprilie.

În Comisia de numărare a voturilor au fost nominalizați Marius Danuleț (din partea lui Dedu), Doru Manea (din partea lui Gavrilă), Cătălin Geantă (Din partea lui Voina), Marius Burlacu (din partea lui Din). Dănuleț a fost în comisie și acum 4 ani.

Ședința a început cu 223 de delegați. Dar pe parcurs au mai venit doi delegați și au apărut deja murmure. „Întârziații” sunt din… București, reprezentanții Rapid și Colegiul Tehnic Media, ambele structuri cu drept de vot. S-a supus la vot primirea lor în Adunarea Generală, avizul fiind favorabil. Așadar, prezență sută la sută la vot, situație fără precedent în istoria modernă a handbalului! Pentru o victorie în primul tur este nevoie de 114 voturi!

Mihai Covaliu a vorbit în deschiderea ședinței, apoi a părăsit Adunarea Generală, alături de George Boroi.

„Nu putem construi fără continuitate”, a început Covaliu. Președintele COSR a mai spus: „FRH este puternică din punct de vedere al managementului. Asta o arată cifrele, dar e loc și de mai bine. Avem o datorie foarte importantă, importanța lucrului pe care-l facem. Vreau să-i mulțumesc domnului Dedu, dar și Cristinei Vărzaru pentru cum conduce comisia sportivilor în cadrul COSR”, a spus Mihai Covaliu.

Tensiune la început de ședință

4 campioni mondiali au cerut să intre în sala de ședință. Remus Drăgănescu propus ca acest lucru să fie supus la vot, dar Cristina Vărzaru a replicat: „Statutul nu ne permite.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s