Dinamo a mai reziliat trei contracte, după o perioadă lungă în care s-au purtat discuții intense. Ricardo Grigore, Steliano Filip și Andrei Radu au părăsit ”haita”.

Ricardo Grigore nu va mai continua la Dinamo.
Fundașul central crescut de Dinamo și-a dorit mult să plece din Ștefan cel Mare în această vară și va continua în Liga I. Se știa încă de săptămâna trecută că va pleca, rămânea de văzut sub ce formă și cât va încasa Dinamo.
Administratorul judiciar al clubului spunea săptămâna trecută faptul că Dinamo și Craiova s-au înțeles asupra sumei de transfer, rămâne că și Grigore să se înțeleagă cu clubul antrenat de Marius Croitoru.
Echipa lui Marius Croitoru avea nevoie de un fundaș central, iar oltenii au ajuns la un acord cu fostul internațional de tineret, după ce Dinamo acceptase în prealabil oferta.
”Am dat cancel celorlalte oferte, din afară, pentru a semna cu Craiova. Am zis să mă duc undeva unde să-mi fie bine, să mă simt important, să nu dau chix. Sper să-mi demonstrez valoarea în Bănie, să n-am probleme cu publicul”, a spus Ricardo Grigore, după plecarea de la Dinamo.
În schimbul său, Dinamo va primi aproximativ 50.000 de euro, conform surselor. În sezonul trecut, Rici a bifat 22 de partide, dar în play-out a prins doar 1 minut.
6 goluri şi 5 pase decisive în cele 101 meciuri jucate pentru clubul din Ştefan cel Mare are Grigore.
Steliano Filip nu mai este jucătorul lui Dinamo!
Dorința lui Steliano Filip (28 de ani) s-a împlinit, iar de la începutul acestei săptămâni, nu mai este jucătorul lui Dinamo.
După ce o lungă perioadă a declarat în repetate rânduri că nu își dorește să mai joace sub culorile clubului nostru, Steliano Filip a semnat rezilierea contractului.
Fotbalistul a fost nevoit să renunțe la 25 de mii de euro, echivalentul a trei salarii și jumătate. Astfel, Filip poate semna cu orice echipă dorește, din postura de jucător liber de contract.
Steliano Filip a fost dorit în iarnă de maghiarii de la Mezokovesdi, însă conducerea clubului nu l-au lăsat să plece gratis.
”Am fost la club, am semnat. E adevărat, de azi sunt liber de contract!”, a declarat Steliano Filip pentru playsport.ro.
Venit în Ștefan cel Mare de la Baia Mare, Steliano Filip a jucat șase sezoane la Dinamo (2012-2017 și 2021-2022).
În total, a adunat 199 de partide în alb și roșu, marcând șapte goluri și oferind 15 pase decisive. A cucerit un trofeu: Cupa Ligii în 2017.
Andrei Radu a decis să rezilieze contractul cu Dinamo
Andrei Radu și-a încheiat conturile cu Dinamo. Crescut la Centrele de Copii și Juniori ale Stelei, respectiv Dinamo, Radu este, de la începutul acestei săptămâni, jucător liber de contract.
Fotbalistul era ultima ”moștenire” din lotul adus de Pablo Cortacero la clubul nostru. Debutat în fotbalul de seniori de Dinamo, Andrei Radu a revenit în Ștefan cel Mare în 2020 după aventuri la CFR Cluj, Concordia Chiajna sau Aris Limassol.
”(n.r. – Gata, s-a terminat cu Dinamo?) Da, am rezilitat!”, a oferit un răspuns scurt, Andrei Radu pentru prieteni noștri de la playsport.ro.
Astfel, Andrei Radu s-a înțeles cu Răzvan Zăvăleanu să primească din restanțele salariale doar 15 mii de euro. Banii respectivi îi va încasa în două tranșe, 7.500 de euro pe loc, iar alți 7.500 de euro la iarnă. În cazul în care ar mai fi rămas la Dinamo jucătorul în vârstă de 25 de ani urma să primească din acest sezon un salariu de 9.000 de euro, contract pe care îl negociase anul trecut cu spaniolii.
Totodată, Andrei Radu a decis să se retragă și de la masa credală, acolo unde se înscrisese de la început. Datoria pe care clubul Dinamo o avea către Andrei Radu, cu tot cu salarii restante, dar și cu suma de la masa credală se ridica la aproximativ 50.000 de euro.
CITESTE SI:
Steliano Filip nu scapă de controverse nici după despărțirea de Dinamo
3 gânduri despre &8222;Oficial I Trei noi plecări din Ștefan cel Mare: ”Da, am rezilitat!”&8221;