Două meciuri amicale pentru naţionala U21! Pe ce stadioane din ţară au fost programate

România U21 se pregătește de turneul final din 2023, acolo unde va participa din postura de echipă gazdă, la fel ca și reprezentativa de tineret din Georgia.

În cursul zilei de vineri, Federația Română de Fotbal a anunțat că elevii lui Florin Bratu vor susține două meciuri de pregătire în luna septembrie. România U21 va primi vizita reprezentativelor similare din Spania și Țările de Jos, pe 23, respectiv 27 septembrie. Ambele dueluri vor avea loc la Cluj, primul pe stadionul Universității și al doilea pe arena CFR-ului.

Cele două stadioane, Cluj Arena și “Dr. Constantin Rădulescu”, vor găzdui meciuri la Campionatul European U21 din 2023.

Spania și Țările de Jos sunt deja calificate la EURO 2023. Ibericii, de cinci ori campioni europeni la această categorie de vârstă, au terminat preliminariile cu 8 victorii din 8 posibile și la 9 puncte avans față de locul doi, Slovacia. Tările de Jos, campioană europeana la U21 în 2006 și 2007, a câștigat și ea grupa de calificare, cu 8 victorii și 2 egaluri.

Naționala lui Edi Iordănescu va juca și ea două amicale în acest an

România va evolua împotriva reprezentativelor din Slovenia (17 noiembrie, pe stadionul Cluj Arena) și Republica Moldova (29 noiembrie, pe stadionul Zimbru Chișinău), anunță FRF.

Cele două partide au fost organizate înainte de startul preliminariilor EURO 2024, însă, până atunci, elevii lui Edi Iordănescu mai au de jucat două meciuri din Liga Națiunilor, contra Finlandei (deplasare) și Bosniei (acasă).

Orele de start ale celor două meciuri vor fi stabilite de UEFA și anunțate ulterior.

CITESTE SI:

Handbal I Dinamo, lot de Champions League

Tibor Selymes, analiză a situației în care se află Dinamo. Cum s-a ajuns aici

Video I Andreea Prisăcariu, ”show” la conferința de presă de la BCR Iași Open

3 gânduri despre &8222;Două meciuri amicale pentru naţionala U21! Pe ce stadioane din ţară au fost programate&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s