Florin Răducioiu, fostul team manager al lui Dinamo, se simte nedreptățit după șase luni la Dinamo.

”Marele Blond”, a plecat de la Dinamo la mijlocul lunii iulie, după ce administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu i-a cerut să-și diminueze salariul la 500 de euro pe lună. Acum, acesta anunță că nu și-a primit banii în ultimele două luni de contract și se pregătește să-i obțină în instanță.
”Am demisionat acum 3 săptămâni. Nu am plecat cu salariul la zi, am vorbit cu avocatul meu și vom vedea ce vom face în ceea ce privește restanțele salariale. E vorba de două luni și jumătate. O sumă aparent mică, știți foarte bine că am venit aproape pe nimic la Dinamo.
Nu mai contează acum. Sunt dispus să îmi recuperez banii, mi se pare normal. Am lucrat pentru banii ăștia și nu văd de ce aș renunța la ei”, a declarat Răducioiu la Orange Sport.
Florin Răducioiu ar avea de recuperat de la Dinamo în jur de 4.500 de euro.
A fost 13 ani în curtea clubului, ca fotbalist: între 1978 și 1986 la juniori, între 1986 și 1990 la seniori, apoi încă un sezon, în 2000-2001
A câștigat 3 trofee: titlul în 1990 și două Cupe ale României (1986, 1990)
A disputat sfert și semifinală de Cupa Cupelor la finalul anilor ’90
A participat la Mondialul din 1990 din postura de fotbalist al lui Dinamo
Fostul internaţional român continuă să prezinte opiniei publice detalii care au dus la despărțirea de clubul său de suflet. Invitat în studioul Orange Sport, Florin Răducioiu a dezvăluit că a încercat să îl convingă pe Răzvan Zăvăleanu nu doar să fie păstrat la club, ci şi să primească mai multe responsabilităţi.
Răspunsul administratorului judiciar? Niciunul! Răducioiu susţine că s-a ”rugat” de Zăvăleanu o vreme, dar că nu ar fi primit vreo veste pozitivă.
”Nu a fost vorba de bani niciodată, a fost vorba de a fi apreciat.. Îmi lipsesc (n.r. salariile pe) aproape trei luni.
De o lună jumătate am tot încercat să vorbesc cu Zăvăleanu, m-am întâlnit o dată, le-am spus ce doresc, nu era vorba de bani, era vorba de a îmi da competenţa şi să mă lase să fac ceva concret.
Voiam un act adiţional care să îmi dea posibilitatea ca, împreună cu antrenorul , să îmi dea un rol mult mai activ şi să conturez echipa lui Dinamo în Liga 2.
M-am tot rugat de el să îmi dea un răspuns, nu l-am obţinut”, a declarat Florin Răducioiu.
Florin Răducioiu a vorbit în mai multe rânduri despre dragostea pe care i-o poartă echipei sale de suflet şi a revenit în Ştefan cel Mare la începutul acestui an pentru a pune umărul la salvarea echipei.
Unica venire care îi este creditată lui Răducioiu este cea a lui Balthazar Pierret, unul dintre singurii jucători care a plecat de la Dinamo cu o reputaţie mai bună decât cea cu care venise.
Legendele sunt așteptate alături de Dinamo: ”Mi-aș dori să lucrez cu el”
Noua conducere a lui Dinamo își dorește readucerea în prim-plan a oamenilor care au făcut istorie pentru clubul nostru, iar acest anunț a fost făcut de Vlad Iacob, noul administrator special al ”câinilor”.
Vlad Iacob a precizat și că-și dorește că Ionel Dănciulescu (45 de ani), cât și Florin Răducioiu (52 de ani) și nu numai să revină în staff-ul administrativ al echipei noastre.
”Am vorbit cu Dănciulescu înainte de a prelua funcția. Îl voi căuta în cel mai scurt timp pentru a vedea cum putem colabora. Mi-aș dori să lucrez cu el. Este foarte experimentat și are un loc special în inima fanilor”, a spus Iacob.
Fostul mare atacant de la Dinamo și AC Milan, Florin Răducioiu este așteptat și el să revină: ”Din păcate, domnul Răducioiu a plecat cu o zi sau două înainte să preiau eu conducerea. Nu am discutat cu el, dar voi încerca.
Acum nu mă refer la el, dar vreau să spun că foștii fotbaliști care vor să treacă în zona de management trebuie să aibă studii de specialitate”, a declarat Vlad Iacob.
Răducioiu a fost trecut pe linie moartă după retrogradarea echipei. ”Marele Blond”, a fost învestit de Iuliu Mureșan, fostul administrator special, odată cu Flavius Stoican, antrenor demis după contraperformanțele reușite.
CITESTE SI:
Cornel Dinu, la 74 de ani: ”Eu cred că e un dar de la Dumnezeu”
3 gânduri despre &8222;Florin Răducioiu, amenință: ”Am vorbit cu avocatul!”&8221;