Adio, fotbal la doar 20 de ani

Unul dintre cei mai talentați jucători de la Dinamo a decis să îşi încheie prematur cariera de fotbalist.

După David Țone, care se pare că nu mai vrea să continue să joace la Dinamo și preferă să se retragă, mai avem un caz de jucător care vrea să renunțe la cariera de fotbalist. Pe numele său, Claudiu Stan (21 de ani pe 25 septembrie), a fost cel mai bun jucător al echipei secunde în sezonul trecut și a avut evoluții apreciate în partea a doua a sezonului, chiar dacă rezultatele nu au fost cele dorite.

Nu a fost însă suficient pentru că el să primească șanse la prima echipă și din cauza salariului ridicol de mic și a faptului că nu a fost lăsat să plece, acesta este aproape de a renunța la cariera de jucător profesionist.

Într-un interviu, mijlocașul central a explicat de ce a ajuns în acest punct.

”Am făcut pregătirea de vară cu ei, doar că voiau să ajung la Săftica cu 2.000 de lei (n.r. salariu), iar eu cheltuiam pe transport 2.500 de lei şi nu au vrut să mă ajute. Am vrut să renunţ la masa credală, unde am patru mii de euro, că am avut 7-8 luni restanţă!

Dar bine că se aduc jucători de Liga 5 pe salarii de 5.000 de euro, mult mai slabi. Plus de asta, sunt interese foarte mari acolo! De asta a ajuns Dinamo unde e, pentru că cei mai buni juniori de la Dinamo au fost daţi la o parte.

Am fost de patru-cinci ori la club cu toată familia, să le spunem situaţia, să le spunem că nu ne descurcăm. Şi mi-au au spus sa îmi găsesc în altă parte. Dar împrumut, nu m-au lăsat liber.

Cei de acolo şi-au pierdut toţi copiii talentaţi, pe toţi i-au pierdut! Pentru că sunt oameni în staff care nu îmi vor binele.

Nu mai spun că, atunci când am fost accidentat, a trebuit să-mi suport singur toate cheltuielile, chiar dacă în contract scrie că este obligaţia lor. Cinci mii de lei am cheltuit pentru recuperări la genunchi, asta din cauza sinteticului de la juniori!

Conducerea s-a purtat foarte urât cu noi. Am fost de patru-cinci ori la club, dar ne-au expediat. La Dinamo, trebuie să ai bani să joci! Nu faci bani din fotbal la Dinamo”, a mărturisit Claudiu Stan, pentru gsp.ro.

David Țone, supărat după ce Dinamo i-a ”blocat” transferul la Fiorentina?

Un alt tânăr jucător care amenință că se lasă și el de fotbal este David Țone, fotbalist lansat chiar de Dinamo, a început campionatul de Liga 2 ca titular doar în primele două meciuri, dar apoi a intrat, într-un meci, din postura de rezervă. A prins trei partide în total, s-a mizat din ce în ce mai puțin pe el, și pare că aceasta a fost picătura care a umplut paharul în cazul său.

Chiar dacă nu a confirmat că ar fi o oarecare neînțelegere între el și Dinamo, tânărul a anunțat că nu vrea să vorbească despre acele discuții purtate cu staff-ul tehnic și conducerea, astfel că decizia luată de el vorbește, din exterior, de la sine.

Supărarea lui David Țone poate fi interpretată și din perspectiva celor întâmplate în urmă cu un an, în vara lui 2021, atunci când a dat probe la Fiorentina pentru câteva zile. La momentul respectiv s-a speculat că fundașul de 17 ani a lăsat o impresie bună, italienii decizând să-l transfere. Surpriză însă! Dinamo a cerut bani mulți în schimbul lui, între 200.000 și 250.000 de euro.

Mutarea a picat, iar acum David Țone a decis să nu se mai prezinte la antrenamente de două săptămâni, dar după ce a discutat cu conducerea.

”E decizia mea. Prefer ca discuțiile purtate între mine și cei din conducerea clubului să rămână confidențiale”, a spus David Țone.

Potrivit prietenilor noștri de la Radio Dinamo 1948, decizia luată de David Țone poate fi interpretată și ca urmare a dorinței de a rămâne liber de contract și a semna cu alt club. Ar fi anunțat că vrea să se retragă doar pentru a forța mâna conducerii pentru rezilierea contractului.

Pe lângă meciurile prinse de David Țone pentru Dinamo în acest sezon, el a bifat două prezențe și stagiunea trecută, în prima ligă.

CITESTE SI:

Handbal I Xavi Pascual, după egalul cu GOG din Liga Campionilor: ”Putem mai mult”

Amical I Chiajna – Dinamo. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă și cine transmite partida

Veste bună pentru dinamoviști! Planul de reorganizare va fi modificat

3 gânduri despre &8222;Adio, fotbal la doar 20 de ani&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s