Dinamo București și PSG sunt adversare astăzi, de la ora 19:45, într-un meci din etapa a 5-a în Liga Campionilor la handbal masculin (grupa a). Sala Polivalentă este sold out pentru acest eveniment, pentru prima dată după izbucnirea pandemiei.

Dinamo și PSG au fost adversare în Liga Campionilor și în sezonul trecut. PSG s-a impus de fiecare dată, cu 41-30 pe teren propriu și 39-31 în București. Dinamo și PSG ar fi trebuit să se înfrunte și în 2020, în optimile de finală, dar pandemia de Covid-19 a întrerupt competiția chiar înaintea respectivei ”duble”.
Dinamo și suporterii așteaptă acest joc cu mare interes, drept dovadă că s-a anunțat sold-out. Așadar, miercuri seara sunt așteptați 5.000 de fani în Sala Polivalentă, care vor crea cu siguranță o atmosferă de vis. Cu o sală arhiplină în spate, Xavier Pascual & Co speră să producă o mare surpriză.
Campioana României este pe locul 5 în grupă după primele patru jocuri, așadar este în grafic cu obiectivul pentru acest sezon, de a trece de faza grupelor. Mai departe se califică primele șase echipe. Dinamo a acumulat 3 puncte, după jocurile cu GOG (38-38, deplasare) și FC Porto (32-27, acasă). La evoluții bune poate fi trecută și partida de la Veszprem, acolo un ”dulăii” au pierdut cu 33-30, după ce au și condus la un moment dat.
Ultimul joc în Liga Campionilor a fost disputat în urmă cu 3 săptămâni. De atunci, Dinamo a mai disputat un singur joc oficial, în Liga Națională, la Minaur, unde a s-a impus la limită, cu 32-31.
Trupa din Ștefan cel Mare are al treilea cel mai bun atac din grupă, cu o medie de 32 de goluri. În schimb, Xavier Pascual mai are de lucrat în ceea ce privește apărarea – medie de 32 de goluri primite, a doua cea mai ridicată din grupă. Dinamo încearcă să clădească un rezultat istoric, în jurul lui Ali Zein și Lazar Kukic, care au marcat împreună 16 goluri în victoria cu Porto.
De partea cealaltă, PSG a ratat în sezonul trecut calificarea în Final Four în Liga Campionilor, astfel că actualul an competițional îl abordează și ca pe unul al revanșei. Iar pentru a reveni în faza finală de la Koln, parizienii încearcă în primă fază o calificare directă în sferturile de finală. Asta înseamnă o clasare pe locurile 1-2 în Grupa A.
Formația lui Raul Gonzalez este pe locul 2 înaintea jocului de la București, după trei victorii și un eșec. Doar Veszprem este mai bine poziționată. Echipa maghiară le-a și produs singura înfrângere parizienilor în acest sezon în Liga Campionilor (36-34).
După rezultatul din Ungaria, PSG a legat trei victorii fără mari bătăi în Liga Campionilor, realizate la o diferență medie de 6,7 goluri, astfel: 37-33 cu Wisla Plock (acasă), 29-22 cu Magdeburg (deplasare) și 40-31 cu Zagreb (acasă). Campioana Franței are în acest moment o serie de 5 succese în toate competițiile. În cel mai recent joc a învins Limoges cu 33-24, dar PSG nu este lider în întrecerea internă din Franța, fiind depășită de Nantes.
PSG nu are probleme semnificative înaintea întâlnirii cu Dinamo. Și va aborda jocul din Polivalentă cu cel mai bun atac din grupă, o medie de 35 de goluri înscrise.
Biletele pentru meciul cu CSM București
Duelul cu francezii din Liga Campionilor, este urmat de partida cu CSM București din sala Dinamo. Partida contând în etapa a 9-a din Liga Zimbrilor și este programată sâmbătă, 29 octombrie, la ora 15:45.
În parteneriat cu Eventim, CS Dinamo le oferă suporterilor, două tipuri de bilete care pot fi comandate prin eventim.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP: 30 de lei;
Categoria 1: 20 de lei;
Tichetele de acces se pot achiziționa și direct de la sală, în ziua meciului, începând cu ora 14:45.
CITESTE SI:
Handbal I S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu CSM București
Programul complet al Cupei Mondiale 2022. Când se joacă finala
Gest impresionant făcut de un membru DDB: ”Câine și… dincolo de moarte”
3 gânduri despre &8222;Avancronică I Dinamo Bucureşti – PSG Handball&8221;