”Meciul cu Dinamo, de acasă, va fi jucat acolo”. Pe ce stadion ar urma să se joace Șelimbăr – Dinamo

Meciul dintre CSC Șelimbăr și Dinamo, din etapa a 18-a, a sezonului regular al ligii secunde, programat în luna martie a anului viitor, s-ar putea juca pe noul stadion din Sibiu.

Din primele dialoguri, posibilitatea ca formația din Șelimbăr să evolueze pe noul Stadion Municipal Sibiu este destul de mare, după cum afirmă Cornel Stănilă, directorul general al celor de la CSC Șelimbăr.

CS Comunal Șelimbăr a fost nevoită să joace și în afara județului de când a început reconstrucția stadionului propriu. În mare parte a evoluat la Râmnicu Vâlcea, dar este pe cale să revină în Sibiu din 2023, din primăvară.

Cornel Stănilă, director general al CS Comunal Șelimbăr, a recunoscut că există discuții cu autoritățile locale, urmând să aibă o întâlnire chiar și cu primarul Astrid Fodor.

”Ne pregătim pentru ce urmează, important e să ajungem să jucăm pe Stadionul Municipal Sibiu din primăvară. Să facem o impresie bună și să ne pregătim pentru sezonul următor.

Vom avea o discuție cu doamna primar, au fost discuții și până acum, iar deschidere există. Mai departe, trebuie aprobată de Consiliul Local posibilitatea ca și alte echipe în afară de Hermannstadt să poată să joace pe Municipal. Din punctul meu de vedere, meciul cu Dinamo, de acasă, va fi jucat acolo”, a spus Cornel Stănilă la Metropola TV.

Arena modernizată a orașului Sibiu urmează să fie inaugurată pe 10 decembrie, cu meciul dintre FC Hermannstadt și Farul Constanța. Gruparea antrenată de Marius Măldărășanu nu este singura care vrea să profite de investiția din județ.

Valoarea totală a investiției a depășit cu 4,5 milioane de euro suma calculată inițial, motiv pentru care Primăria a solicitat de curând suplimentarea bugetului. Costul calculat în faza incipientă fusese de 24 de milioane de euro.

Stadionul din parcul ”Sub Arini” va ajunge la o capacitate 12.363 de locuri, din care 302 locuri VIP. Arena va avea și o sală de atletism, care va fi amplasată sub actuala tribuna 2. Sala de box va fi la parter, unde vor fi amplasate și spațiile de alimentație publică.

CITESTE SI:

Rezultatele zilei la CM 2022 I Surpriza istorică de marţi!

A venit ”nota de plată” pentru Dinamo după meciul din Cupă cu Sepsi

Info I Care este starea lui Dani Iglesias, după amicalul cu Gloria Buzău

Publicitate

3 gânduri despre &8222;”Meciul cu Dinamo, de acasă, va fi jucat acolo”. Pe ce stadion ar urma să se joace Șelimbăr – Dinamo&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s