Decizie șocantă luată de către Robert Glință! Anunțul făcut de tânărul înotător

Robert Glință, înotătorul dinamovist în vârstă de 25 de ani, a scris un mesaj emoționant în care a explicat motivele din spatele deciziei luate.

Robert Glință a anunțat marți pe contul personal de Facebook că se retrage din sportul de performanță.

Înotătorul a mărturisit că ”resursele sale sunt epuizate”, motiv pentru care a ales să facă un pas în spate de la înotul profesionist.

”A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional.Prin suișuri și coborâșuri, acest sport m-a învățat atât de multe și m-a făcut cu adevărat să cresc în ființa umană mai evoluată de astăzi.

Fie că este vorba de durere sau glorie, eșec sau succes, suferință sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiție prin muncă asiduă pentru a atinge un scop și a depăși adversitățile și obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine care vor rămâne pentru totdeauna.

Nimic nu ar fi fost posibil fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei a jucat un rol uriaș și a lăsat o urmă importantă în cariera și viața mea. Pentru ei, nu îmi pot exprima suficient recunoștința.

Toate amintirile frumoase și prietenii dragi pe care mi le-a adus acest drum, conexiunile sufletești care depășesc viața de înot, mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs.

Tuturor prietenilor și fanilor vreau să vă mulțumesc că mi-ați arătat mereu sprijinul și că ați crezut în mine indiferent de situație.

Resursele sunt epuizate și este timpul să mă adresez și să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală, căci sunt doar o altă ființă umană până la urmă.

A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional”, a anunțat Robert Glință pe Facebook.

Născut pe 18 aprilie 1997, la Pitești, Robert Glință (1.85 metri și 75 de kg) a câștigat mai multe medalii de-a lungul carierei, el fiind alături de David Popovici cei mai cunoscuți înotători români peste hotare.

CM Abu Dhabi 2021 – bronz la 100m spate (bazin scurt, 25m)

CE Budapesta 2020 – aur la 100m spate

CE Glasgow 2018 – argint la 50m spate

CE Budapesta 2020 – argint la 50m spate

CE Kazan 2021 – argint 100m spate (bazin scurt)

CE Kazan 2021 – bronz 50m spate (bazin scurt)

CE Glasgow 2019 – bronz la 100m spate (bazin scurt)

CE Copenhaga 2017 – bronz la 100m spate (bazin scurt)

De asemenea, Glință mai are în CV o medalie de aur în proba de 100m spate din cadrul CM de juniori de la Singapore, din 2015.

CITESTE SI:

Repercusiune după boicotul fotbaliștilor

Viziuni diferite în conducerea lui Dinamo. De ce se/nu vrea preluate acțiunile de la Dorin Șerdean

Ștefan Radu, tot mai aproape de finalul carierei la Lazio

3 gânduri despre &8222;Decizie șocantă luată de către Robert Glință! Anunțul făcut de tânărul înotător&8221;

Lasă un răspuns