Video I Dinamo închide perioada de pregătire cu o nouă victorie

Dinamo a disputat, sâmbătă, ultimul meci amical din perioada de pregătire de iarnă.

Dinamo a învins cu 2-1 FC Brașov, după un joc consistent al echipei noastre, în ciuda erorii de pe final. Victoria a fost adusă de golurile lui Ahmed Bani și Neluț Roșu, din minutele 56 și 72.

Elevii lui Ovidiu Burcă s-au dezlănțuit abia în repriza secundă, când au atacat în valuri și au reușit să marcheze de două ori, prin Ahmed Bani și Neluț Roșu.

Au ieșit în evidență Borcea, Ghezali și Bani, prin mai multe procedee tehnice de efect, cu care i-au încântat pe parcursul partidei pe cei peste 100 de spectatori prezenți.

Echipa lui Dan Alexa a creat pericol la poarta dinamovistă pe final și a reușit să înscrie prin Mitrov, după eroarea lui Giafer și ieșirea hazardată a lui Dujmovic.

Meciul s-a jucat în comun Petrăchioaia, lângă Afumați, într-o atmosferă pitorească și pe un teren de iarbă, cerut special de Burcă.

PRIMUL 11 TRIMIS DE OVIDIU BURCĂ ÎN TEREN!

Dinamo: Oncescu- Moura, Giafer, Patriche, Demici, N. Rosu, I. Rosu, Iglesias, V. Borcea, Ghezali, A.Bani.

Veste excelentă: ”Contul cu Macron e blocat total”

Datoriile făcute de spaniolii lui Pablo Cortacero, au urmări și astăzi.

Dan Giuraniuc, directorul de marketing din Ștefan cel Mare, a vorbit despre contractul cu sponsorul tehnic, Macron.

”În ultimele trei săptămâni am discutat cu DDB să găsim o soluție pentru a debloca situația. Urmează să se facă plata restantă către Macron, iar ulterior să avem produse în stoc și să facem o comandă nouă de tricouri.

Am vrut să găsim o soluție pentru produse promoționale, chiar azi am făcut o listă, vor fi cadouri care se vor putea cumpăra din shop. Am vorbit cu Vlad Iacob pentru a gestiona contul de shop separat de cel de parte sportivă, banii care se vor aduna acolo vor rula continuu, pentru a avea produse permanent, să nu rămânem în incapacitate de plată.

Contul la Macron e blocat total, ei așteaptă plata restantă pentru a-l debloca, apoi vor ca plățile să fie făcute 100% anticipat, situația s-a înrăutățit. La finalul sezonului voi încerca să renegociez cei 2 ani pe care îi mai avem, pentru că e un contract nefavorabil lui Dinamo.

Lucrurile merg ceva mai bine, mai avem mici parteneri care au venit pe barter la echipă, e un partener pe zona de mâncare, pe care-l vom anunța săptămâna viitoare, altul pentru curățenie la Săftica, la birouri. Oamenii înțeleg nevoile lui Dinamo. Sperăm ca ușor-ușor lucrurile să se îndrepte”, a spus Giuraniuc la Radio Dinamo.

Firma italiană de echipament sportiv, Macron s-a înscris la masa credală cu suma de 584.736,76 de euro, datoria acumulându-se în perioada 31 august 2020 – 25 iunie 2021, mandatul lui Pablo Cortacero.

Conform prevederilor contractuale menționate în raportul administratorului judiciar, Dinamo s-a obligat să comande un minim de 30.000 de tricouri și echipamente mixte în valoare de 300.000 de euro, în caz contrar sponsorul tehnic urma să factureze 50% din target-ul minim. Adică 150.000 de euro.

”E un contract păgubos pentru Dinamo, pentru că e vorba de vânzarea a zeci de mii de echipamente. E greu să le vindem chiar și în condiții normale. Dacă nu reușim să facem asta, se plătesc penalități”, a afirmat Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar a lui Dinamo.

Dinamo se bate la play-off!

În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.

Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.

Dinamo se pregătește de reluarea campionatului și obținerea calificării în play-off-ul ligii secunde

În primul meci din 2023, “câinii” ar trebui să joace la București cu Unirea Constanța, dar echipa aflată pe ultimul loc în clasament este în pragul desființării. Peste 20 de jucători și-au reziliat contractele.

Dinamo are o problemă în acest sezon, PE STADION JUCĂM? Stadionul Dinamo, din Șoseaua Ștefan cel Mare, va fi demolat, pentru a fi construită o arenă modernă.

În 2022, Dinamo a jucat la Clinceni și Giurgiu meciurile considerate pe teren propriu.

Acum, conducerea lui Dinamo a ajuns la un acord pentru închirierea arenei moderne ”Arcul de Triumf”, inaugurată în vara anului 2021.

Astfel, partida cu satelitul celor de la FCSB, se va disputa luni, 27 februarie, de la ora 17:00. Meciul contând pentru etapa a 17-a, din Liga 2.

În următoare etapă, Dinamo se va deplasa în Sibiu, unde o va întâlni pe CS Șelimbăr. Partida se va disputa pe un alt stadion modern: noua arenă a celor de la Hermannstadt.

Meciuri amicale jucate de Dinamo:

Dinamo – CS Păulești 0 – 0;

Dinamo – CSO Plopeni 1 – 1;

Progresul Spartac – Dinamo (anulat);

Dinamo – CSM Slatina (anulat);

Dinamo – Gloria Buzău (anulat);

Dinamo – CS Blejoi 5 – 0;

Muscelul Câmpulung Elite – Dinamo 0 – 3;

Unirea Slobozia – Dinamo 2 – 0;

Dinamo – Farul 2 Constanța 0 – 0;

Dinamo – FC Brașov 2 – 1.

Dinamo, a ales Săftica și Buftea

Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:

”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.

Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.

Liga 2 se va relua pe 28 februarie, iar Dinamo mai are de jucat în sezonul regulat cu Unirea Constanța și Poli Timișoara pe teren propriu, și cu Viitorul Șelimbăr în deplasare.

CITESTE SI:

Veste excelentă: ”Contul cu Macron e blocat total”

Amical I Dinamo București – FC Brașov. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă. Unde poate fi urmărită partida

Dinamo București – FC Brașov, ultimul meci de pregătire. Cum ar putea arăta echipa de start

Lasă un răspuns