Dinamo Bucureşti are şansa unui nou început. Dorin Șerdean (53 de ani) acţionarul majoritar al clubului din Ştefan cel Mare, a acceptat oferta primită de la firma Red&White.

Tranzacţia ar urma să fie anunţată oficial în cursul zilei de sâmbătă, printr-o conferinţă de presă.
Firma Red&White n-ar în spate prea multă istorie. Ea a fost înfiinţată în octombrie 2022 şi îi are acţionari pe Andrei Nicolescu şi Eugen Gheorghe Voicu.
Noul patron al lui Dinamo s-a ferit să ofere detalii despre tranzacție și a anunțat că părțile implicate urmează să facă anunțul privind vânzarea într-un ”cadrul oficial”.
”Aș vrea să evităm o abordare de genul ăsta cu patron la Dinamo… În ceea ce privește comunicarea, vom anunța în cadru oficial, nu vreau să dau mai multe detalii”, s-a rezumat să transmită Eugen Voicu, potrivit Fanatik.
Dorin Șerdean, la rându-i, a fost rezervat în declarații, dar a lăsat se înțeleagă faptul că totul este rezolvat.
”Sunt supus unui acord de confidențialitate, nu pot să spun decât că Dinamo va avea un mare viitor. Eu, ca dinamovist, sunt cel mai fericit pentru tot ce se întâmplă”, a anunțat Dorin Șerdean.
Pentru pachetul de 72.27% din acțiunile clubului, Dorin Șerdean va încasa 500.000 de euro.
Cine administrează compania Red&White
Firma Red&White îi are acţionari pe Andrei Nicolescu şi Eugen Gheorghe Voicu. Mai mult, potrivit ProSport, în spatele companiei s-ar ascunde şi alţi oameni de afaceri, care însă nu şi-au dorit prea multă publicitate.
Cât despre acţionarii din acte, Andrei Nicolescu este unul dintre prietenii lui Ovidiu Burcă – antrenorul lui Dinamo – şi s-a făcut cunoscut după ce a devenit acţionar la Rapid, unde a ocupat şi postul de vicepreşedinte.
Pe de altă parte, Eugen Voicu este cel care a înfiinţat compania Certivest, unde este acţionar majoritar. Certivest este cea mai mare societate independentă din România de administrare a investiţiilor, mai scrie ProSport.
Administratorul Red&White este Dorin Iacob, tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo şi cel care a promis că va reuşi să aducă noi investitori la club.
Dinamo are urgent nevoie de 1,5 milioane de euro
Prima provocare pentru noii patroni ai lui Dinamo este să achite datoriile urgente ale clubului.
Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a declarat în urmă cu mai bine de o lună că echipa are nevoie până în luna aprilie de 1,5 milioane de euro.
”Termenul limită e 30 aprilie. Până atunci trebuie plătite datoriile pentru a lua licenţa. Vorbim de 1 milion de euro.
Pe lângă această sumă, e nevoie de bani şi pentru cheltuielile curente. De acum şi până la 30 aprilie avem nevoie de 1,5 milioane de euro pentru a funcţiona. Altfel, riscăm să nu luăm licenţa”, a spus Vlad Iacob.
CITESTE SI:
S-a stabilit data apelului împotriva respingeri planului de reorganizare
BREAKING NEWS | Dinamo are un nou investitor
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Unirea. Vezi programul caselor de bilete