Video I Concluziile lui Ovidiu Burcă după CSC Șelimbăr – Dinamo 1-2

Dinamo Bucureşti s-a impus, sâmbătă, în deplasare, contra celor de la CSC 1599 Şelimbăr, scor 2-1 (1-0), într-o partidă din etapa a 18-a a Ligii a 2-a.

Într-o atmosferă splendidă la Sibiu, cu peste 5.000 de fani în tribune, Dinamo a marcat cele două goluri prin Lamine Ghezali (min. 30) şi Iulian Roşu (min. 68).

”Câinii” au făcut un pas important pentru calificarea în play-off, în urma succesului de la Sibiu. ”Câinii” sunt pe locul 6 în Liga 2, cu 30 de puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia, şi stă la mâna sa pentru a accede în TOP 6 după sezonul regulat.

La finalul partidei, Ovidiu Burcă și-a felicitat jucătorii pentru modul în care au gestionat partida de la Sibiu, însă antrenorul lui Dinamo a acuzat starea gazonului, care nu le-ar fi permis elevilor săi să practice fotbalul pe care și l-ar fi dorit.

„Am întâlnit azi o echipă bună, care, deși a pierdut cu 4-1 la Iași și cu 2-1 contra noastră, eu cred că e una dintre echipele bune ale acestei ligi. Claudiu a făcut o treabă extraordinară. Are nevoie de puțin timp să așeze lucrurile. Îl felicit, a făcut o treabă bună.

Merită felicitați băieții. Meciul ăsta a avut o încărcătură, o miză aparte. De când am început, noi practic am jucat finale. Doar așa am putut recupera punctele pierdute în primele cinci etape. Așa cresc jucătorii, poate că unii au fost la primul meci cu o astfel de miză.

Îi felicit pe jucători, au avut liniște. planul tactic l-au dus foarte bine. Se mai întâmplă să pierzi și din organizare, dar, una peste alta, bine.

Dacă terenul ne-ar fi permis, am fi avut o calitate a jocului mult mai bună. Nu vreau să critic pe nimeni, dar e clar că jocul nostru are de suferit atunci când jucăm pe astfel de terenuri. Jucătorii cu calitate se descurcă pe orice fel de teren, iar noi avem jucători care știu să facă o preluare, să dea o pasă”, a spus Ovidiu Burcă, după meci.

Video I Şelimbăr – Dinamo 1:2

@doar_dinamo_official

Aflată în cursa pentru un loc în play-off, Dinamo a obținut victoria prin golurile marcate de Ghezali 30′ și Iul. Roșu 68′, pe terenul celor de la CSC Șelimbăr, 2-1, în etapa 18-a din Liga 2.

♬ original sound – Doar_Dinamo_Official – Doar Dinamo Official

PRIMUL 11 TRIMIS DE OVIDIU BURCĂ ÎN TEREN!

DINAMO: Oncescu- Moura, Patriche, Giafer, Amzar- N.Rosu, I.Rosu, Gorka – Ghezali, Borcea, Bani.

Rezerve: Dujmovic, Bena, Demici, Tira, Iglesias, Serban, Pop, Delciu, Florescu.

Dinamo, tot mai aproape de play-off

Dinamo va juca partida dificilă pe teren propriu, sâmbătă 11 martie, în compania unei dintre cele mai modeste formaţii din serie – Politehnica Timişoara – ocupanta locului 19 (din 20), cu 12 puncte adunate în 17 partide jucate.

Există un scenariu în care, după cele 19 etape, Dinamo, Unirea Slobozia şi Gloria Buzău ar putea termina cu acelaşi număr de puncte – 33, iar una dintre formaţii ar rata play-off-ul.

În acest caz, al egalităţii de puncte, primul criteriu de departajare este meciul direct. Apoi, golaverajul şi golurile înscrise în meciurile directe.

În sezonul regulat, Dinamo a pierdut contra Gloriei Buzău (1-2) și Unirii Dej (2-3), însă a câștigat cu alte rivale pentru play-off, precum Concordia Chiajna (1-0), Unirea Slobozia (1-0) sau FC Brașov (2-0).

CITESTE SI:

Video I Dinamo pe loc de play-off, după partida cu Şelimbăr și la București se va decide clasamentul

CSC Șelimbăr – Dinamo București. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă

Volei masculin I Gabriel Cherbeleață anunță „hegemonia” lui Dinamo

4 gânduri despre &8222;Video I Concluziile lui Ovidiu Burcă după CSC Șelimbăr – Dinamo 1-2&8221;

Lasă un răspuns