Planul lui Dinamo de reorganizare contestat în instanță: ”Într-un an nu am luat decât vreo două salarii”

Au apărut primele contestații depuse la instanță împotriva noului plan de reorganizare modificat, aprobat de Adunarea Creditorilor SC Dinamo 1948 SA, la 7 aprilie 2023, cu votul pozitiv a trei grupe de creditori din patru.

Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvență, Radu Bîrlică, fost director de marketing la Dinamo, și firma pe care o administrează, RCI Solution SRL, au cerut judecătorului sindic anularea procesului verbal al Adunării Creditorilor și a Hotărârii Adunării Creditorilor prin care s-a aprobat modificarea planului de reorganizare inițial.

Fostul director de marketing de la Dinamo, a contestat planul de reorganizare de la Dinamo și speră ca judecătorul sindic să țină cont de cerințele sale pe 15 mai, atunci când trebuie să se pronunțe.

Radu Bîrlică susține că va depune noi probe în dosar pentru a avea mai multe șanse de câștig. Tototdată, fostul oficial a dezvăluit că are de recuperat 200.000 de euro de la formația din eșalonul secund.

”Datoriile? Oho… pe firmă în jur de 190.000 de euro, care sunt exact comisionul la sponsorii aduși. Nimic altceva, să nu se înțeleagă că am căpușat clubul. Nu, este exact munca mea. Iar ca salarii în jur de 15.000 de euro. Într-un an nu am luat decât vreo două salarii.

Este foarte greu să recuperez cei 190.000 de euro, despre cei 15.000 au spus că se plătesc în 30 de zile dacă se aprobă planul. Am votat împotrivă pentru că nu am nicio garanție că ei plătesc banii în 30 de zile.

Nu au pus banii într-un cont anume pentru angajați, pe numele fiecăruia. Ei, după ce se aprobă banii, pot spune că planul durează 4 ani, că ne dau banii în anul 4. Atunci iarăși ar trebui să-i dăm în judecată…

”Noi am învestit, pentru salariați, că așa spune legea, o persoană care să ne reprezinte interesele. Este vorba despre Johnny Culina, un băiat extraordinar, mi-e și prieten. Probabil la anumite presiuni a votat și în numele nostru câteodată, ceea mi se pare complet ilegal”, a afirmat Radu Bîrlică la GSP Live.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Oțelul Galați, ocupanta locului trei în clasamentul Ligii a 2-a, azi, ora 20.30, iar apoi „câinii” mai au de jucat cu CSA Steaua luni, 15 mai, ora 20.30, și CSMS Iași.

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a patru etapă

  1. Poli Iași – 53 puncte;
  2. CSA Steaua – 49 puncte;
  3. Oțelul Galați – 46p;
  4. DINAMO – 40p;
  5. Gloria Buzău – 39p;
  6. Unirea Dej – 36p.

Programul lui Dinamo în returul play-off-ului Ligii 2

Etapa 8

Otelul Galați – DINAMO I Joi, 11 mai, ora 20:30

Etapa 9

DINAMO – Steaua I Luni, 15 mai, ora 20:30

Etapa 10

Poli Iași – DINAMO

CITESTE SI:

Avancronică I Oțelul Galați – Dinamo București

CCA a anunțat arbitrul de la Oțelul – Dinamo

Oțelul – Dinamo I Informații despre biletele de acces

3 gânduri despre &8222;Planul lui Dinamo de reorganizare contestat în instanță: ”Într-un an nu am luat decât vreo două salarii”&8221;

Lasă un răspuns