Dinamo a câștigat joi seara, la Galați, scor 2-0 cu Oțelul, în antepenultima etapă din play-off-ul ligii secunde.

Jandarmii din Galaţi au aplicat amenzi în valoare de 18.000 de lei, cu ocazia desfăşurării partidei de fotbal dintre Oţelul Galaţi şi Dinamo Bucureşti, care a avut loc pe Stadionul Oţelul din Galaţi.
Conform Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, joi seară, înaintea începerii partidei de fotbal, un grup de 26 suporteri ai echipelor Dinamo Bucureşti şi Petrolul Ploieşti care au efectuat deplasarea la Galaţi neorganizat, cu autoturisme personale, s-au provocat reciproc în zona arenei sportive, astfel că au fost duşi la Secţia 2 Poliţie, în vederea identificării.
Ulterior, 19 dintre suporteri au fost sancţionaţi pentru provocarea şi participarea la scandal, în locuri publice, cât şi pentru săvârşirea în public de fapte sau gesturi obscene, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 18.000 de lei.
De asemenea, pentru 15 suporteri a fost aplicată şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţii sportive de tipul meciurilor de fotbal pentru o perioadă de un an.
Tot joi, înainte de începerea meciului dintre Oţelul Galaţi şi Dinamo Bucureşti, un poliţist a fost rănit într-un incident produs între suporterii celor două echipe, el fiind lovit în cap cu o piatră şi fiind transportat la spital. Tânărul care a aruncat piatra a fost reţinut pentru ultraj.
”Câinii” mai au de disputat două partide din play-off, cu CSA Steaua (15 mai) şi în deplasare cu Poli Iaşi (21 mai).
Dinamo are șanse reale de promovare directă cu o victorie în derby-ul cu Steaua, unde se anunță o atmosferă incendiară și peste 30.000 de spectatori. În cazul în care Oțelul va pierde la Gloria Buzău, care trage și ea tare să prindă ultimul loc de baraj după înfrângerea cu Unirea Dej, ”câinii” ar putea juca în ultima etapă cu promovarea pe masă.
Biletele pentru meciul cu Steaua
Clubul nostru de fotbal, a scos spre vânzare, tichetele de acces pentru partida din data de 15 mai, cu începere la ora 20:30. Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.
PREȚURI BILETE:
Vip Roșu: 120 lei;
Vip ****: 100 lei;
Tribuna 2 Inel 1: 50 lei;
Family Zone: 10 – 50 lei;
Peluză inel 1 și 2: 25 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului Dinamo dar și de la Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Vineri (12/05)
Interval orar: 17:00 – 20:00 – Stadionul Dinamo;
Sâmbătă (13/05)
Interval orar: 10:00 – 14:00 – Stadionul Dinamo;
Duminică (14/05)
Interval orar: 10:00 – 14:00; – Stadionul Dinamo;
Luni (15/05)
Interval orar: 13:00 – 21:15 – Arena Națională.
Cu 2 etape înainte de final, Dinamo a ajuns la 43 de puncte şi speră în continuare la promovarea directă.
”Câinii” se află acum pe primul loc de baraj, au 43 de puncte, patru peste Unirea Dej și Gloria Buzău.
Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a patru etapă
- Poli Iași – 53 puncte;
- CSA Steaua – 49 puncte;
- Oțelul Galați – 46p;
- DINAMO – 43p;
- Gloria Buzău – 39p;
- Unirea Dej – 39p.
Programul lui Dinamo în returul play-off-ului Ligii 2
Etapa 9
DINAMO – Steaua I Luni, 15 mai, ora 20:30
Etapa 10
Poli Iași – DINAMO I Duminică, 21 mai.
CITESTE SI:
Reacția lui Vlad Iacob după victoria cu Oțelul + Mesaj de mobilizare înaintea derby-ului cu Steaua
Video I Răzvan Patriche, după Oţelul Galaţi – Dinamo 0-2: ”Fotbalul e un joc bărbătesc!”
Video I Ovidiu Burcă, fericit pentru victoria cu Oţelul. Ce spune despre meciul cu Steaua
Un gând despre &8222;A venit “nota de plată” după Oțelul – Dinamo&8221;