Reacția lui Iulian Roșu, după Dinamo – FC Argeș 6-1

Dinamo a obţinut o victorie fără drept de apel cu FC Argeş, scor 6-1, luni, în barajul pentru menţinere/promovare în Superliga.

Dinamoviştii au punctat prin Bena (15), Larrucea (24), Pop (28), Ghezali (41, 62) şi Iglesias (56). Golul de onoare al argeşenilor a fost marcat de Zebic, în minutul 55, iar returul va avea loc sâmbătă.

Însă, şansele ca argeşenii să-şi păstreze locul în Superligă sunt infime. Pe lângă scorul zdrobitor, în interiorul vestiarului există tensiuni între jucătorii români şi cei străini.

Mijlocașul Iulian Roșu s-a declarat încântat de rezultatul meciului cu FC Argeș de pe Arena Națională, însă avertizează că el și colegii săi mai au un meci de disputat cu gruparea din Trivale.

”Nu știu dacă ne așteptam la acest scor. Ne gândeam la un meci dificil. Micile detalii au făcut diferența. Am câștigat o bătălie. Mă bucur că acești copii devin bărbați. Sunt mândru de echipa din care fac parte.

Pentru declarații de cancan nu este cazul, mai avem un meci. Realitatea e plăcută. Scorul te poate ridica de la sol. Nimeni nu se va hazarda. Mă bucur că mi-am făcut un cadou frumos de ziua mea.

Noi la Dinamo trăim de la zi la zi. Nu ne gândim mai departe. Nu pot să vorbesc eu de posibili investitori. Nu sunt pregătit să mă gândesc departe.

Mulțumesc suporterilor. În iarnă nu știam dacă să venim la reunire. Dacă se vor atrage sponsori, va fi bine.

Primul moment greu a fost când am început cu cinci infrângeri sezonul, apoi momentul de la reunire. Ușor-ușor, cățeii devin câini”, a spus Iulian Roșu, la finalul meciului cu FC Argeș.

CITESTE SI:

Video I Ovidiu Burcă prima reacție după ”masacrul” de pe Arena Națională: ”A fost o seară frumoasă”

Dinamo – FC Argeș, game, set și meci! Reacția lui Ahmed Bani, după partidă

Dinamo poate să nu se mai prezinte la returul cu FC Argeș :)) ”6-1 e un scor foarte mare”

Un gând despre &8222;Reacția lui Iulian Roșu, după Dinamo – FC Argeș 6-1&8221;

Lasă un răspuns