Dinamo a învins-o fără drept de apel în această seară, pe Arena Națională, pe FC Argeș, scor 6-1, în meciul tur de la barajul de menținere / promovare în Ligă1.

La finalul partidei, președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu a îndemnat la calm și a lăudat jocul echipei noastre.
”E un pas mare spre Liga 1, dar mai avem un meci, trebuie să rămânem concentrați. Trebuie să fim echilibrați. Am făcut un meci foarte bun, tehnic, tactic. Am arătat că merităm în Liga 1, am fructificat ocaziile, am fost inspirați”, și-a început Nicolescu discursul.
”Vom avea buget de Liga 1. Indiferent de ce se întâmplă, trebuie să fim echilibrați, mai avem o luptă. E bucurie, dar să fim echilibrați. E o bucurie că Borcea a fost aici, e un dinamovist care a suferit mult, înseamnă că are din nou pasiune dacă a venit aici. Noi când suntem liniștiți metal putem juca un fotbal de calitate.
Dacă facem asta și sâmbătă, vom închide gura celor care nu credeau în Dinamo. Am jucat fotbal de Liga 1 în acest meci. Burcă cred că a spus că Ghezali are o calitate extraordinară, important e să rămână liniștit. El va fi jucătorul nostru și anul viitor. Mă aștept să facem un meci bun, să promovăm, iar calculele le facem după.
Dacă nu era Ovidiu Burcă, nu eram aici. Cel mai greu a fost în februarie, când jucătorii nu aveau niciun orizont, noi nu aveam așteptările împlinite. Am luat o decizie cu inima, cu risc, și am forțat tranzacția. Noi vrem să creștem organic în primul an de liga 1, nu pot spune ce buget exact vom avea”, a mai spus Nicolescu.
Președintele lui Dinamo a anunțat obiectivul pentru Liga 1
”În primul an, obiectivul ar fi rămânerea în Liga 1 și un joc care să ne scutească de emoțiile retrogradării. Interdicția la transferuri trebuie ridicată, indiferent ce se întâmplă. Le mulțumesc fanilor care au fost la stadion, ne-au depășit așteptările. A fost o bucurie pentru mine, că au fost aproape 25 de mii la un meci de baraj. Nu pot vorbi despre domnul Borcea. Oricine e bine-venit la discuții, dar noi suntem structurați într-un anumit mod”, a fost anunțul lui Nicolescu.
În urma victoriei cu 6-1, Dinamo este ca și promovată în SuperLigă, fiind greu de crezut că piteștenii ar putea întoarce rezultatul în returul programat pe 3 iulie, de la ora 21:00.
În celălalt meci de la baraj, Gloria Buzău și UTA Arad au remizat, scor 0-0. Returul dintre echipele lui Mircea Rednic și Adi Mihalcea este programat pe 4 iunie, de la ora 21:00.
CITESTE SI:
Cine sunt cei mai lăudați dinamoviști după DEVASTAREA lui FC Argeș
Video I Eroul lui Dinamo, Lamine Ghezali, impresionat de suporteri: ”Sunt foarte mândru”
Un gând despre &8222;Andrei Nicolescu, după victoria cu 6-1 de la baraj: ”Am arătat că merităm în Liga 1”. Ce spune despre bugetul pentru Liga 1&8221;