Trădează Bogdan Lobonţ? Vezi anunțul steliștilor și răspunsul lui ”Loby”

Bogdan Lobonţ este aproape de revenirea pe banca tehnică, după despărţirea de naţionala U20 a României.

”Pisica” a încheiat colaborarea cu FRF în luna iunie a anului trecut, după opt partide petrecute pe banca naţionalei sub 20 de ani. Sub comanda lui Lobonţ, micii ”tricolori” au obţinut trei victorii, dar au înregistrat cinci eşecuri. 0-5 cu Elveţia, 0-7 cu Italia, 0-4 cu Germania şi 1-6 cu Anglia sunt cele mai categorice înfrângeri ale lui Lobonţ ca selecţioner al naţionalei U20.

Bogdan Lobonț, fost jucător la Rapid și Dinamo, negociază cu oficialii de la CSA Steaua.

Lobonț negociază cu ”militarii” pentru a prelua o echipă de juniori de la secția de fotbal aparținând CSA Steaua, după cum informează ProSport. Fostul goalkeeper a mai antrenat-o pe U Cluj din decembrie 2018 până în iunie 2019.

”Suntem în discuţii. Antrenorii de la Copii şi Juniori au ajuns la final de contract şi urmează, perioada aceasta, să prelungim cu unii, cu alţii nu. Nu ar fi un pas înapoi să vină la juniori. Vă dau exemplul Frank de Boer: şi-a încheiat cariera, a fost luat asistent de van Gaal la naţionala Olandei, după a trecut la U13 la Ajax. A antrenat şi U17 şi, la seniori, când a fost numit, a luat patru campionate consecutive”, a spus George Ogăraru pentru ProSport.

Aceeaşi sursă relatează că, FC Argeş şi Chindia s-ar fi înscris la rândul lor în cursă, pentru a obţine semnătura fostului portar de la AS Roma. Cele două formaţii au retrogradat din Superligă la finele sezonului trecut şi îşi doresc o reconstrucţie pentru a putea reveni pe prima scenă a fotbalului românesc.

Datorită faptului că deține licența PRO, despre Bogdan Lobonț s-a scris că ar putea reprezenta o variantă pentru FCSB în momentul în care roș-albaștrii își căutau tehnician.

”Nu a existat absolut nimic, nu știu de unde a apărut chestia cu FCSB, dar nu a existat absolut nimic. Probabil că au făcut legătura în baza a ceea ce am spus eu la o emisiune anul trecut în toamnă, că sunt dispus să lucrez cu oricine vrea să facă performanță.

Și ținând cont situația care e acum la FCSB, au legat-o de chestia asta. Și atunci după intervenția din acel moment au apărut știri cu Lobonț la FCSB. Cine vrea să lucreze cu mine, poate să mă găseacă 24 din 24, șapte zile din șapte”, a spus Bogdan Lobonț, pentru PRO TV.

Bogdan Lobonţ a mai antrenat-o pe Universitatea Cluj în sezonul 2018-2019, însă nu a reuşit să promoveze în Superligă alături de ”Şepcile Roşii”. Ca jucător, ”Lobby” a evoluat pentru Corvinul, Rapid, Fiorentina, Dinamo, Ajax şi AS Roma. 

CITESTE SI:

Fanii români și-au aflat ”sentința” după incidentele din Kosovo. Ce decizi a luat UEFA înaintea meciului cu Elveția

De ce data de 19 iunie poate schimba istoria lui Dinamo București

De ce nu a fost numit oficial directorul sportiv

Un gând despre &8222;Trădează Bogdan Lobonţ? Vezi anunțul steliștilor și răspunsul lui ”Loby”&8221;

Lasă un răspuns