Delegaţia lui Dinamo a plecat în cantonamentul din Slovenia, luni dimineață, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni.

Cu un lot care nu a primit încă întăriri din cauza interdicției de la transferuri, Dinamo va disputa trei partide amicale, cu NK Aluminij (28 iunie), Zalaegerszegi (2 iulie) și Dinamo Kiev (5 iulie).
Înaintea decolării, tehnicianul din Ștefan cel Mare, Ovidiu Burcă a spus că echipa nu-și va propune în primul sezon de după promovare evitarea de la retrogradare, ambiționat fiind de brandul ”câinilor roșii”.
Ovidiu Burcă a părut optimist și este convins că toate problemele se vor rezolva, iar Dinamo se va prezenta așa cum trebuie în viitorul sezon din Superliga.
Dinamo ar vrea să-l legitimeze, printre alții, și pe Dennis Politic (23 de ani), un român care și-a făcut junioratul la Manchester United. Politic, care a fost coleg cu Vlad Chiricheș la Cremonese, va deveni liber de contract după ce echipa din Italia a retrogradat din Serie A, astfel că sunt șanse ca jucătorul să ajungă în cantonamentul lui Dinamo, susține prosport.ro.
Înainte de plecare, Burcă nu a oferit detalii legate de transferuri, dar a spus că este posibil ca în Slovenia să ajungă și jucătorii doriți.
”Există șanse să vină jucători în cantonament. Avem niște jucători pe care îi urmărim de ceva timp, unii dintre ei sunt în București deja, alții vor veni acolo.
Trebuie să reconstruim echipa și, pe lângă nucleul de jucători care a fost anul trecut, trebuie aduși și jucători care să ne permită să avem un lot numeros și calitativ.
Vor veni ca viitori jucători ai lui Dinamo. Sunt jucători pe care îi știm, suntem în contact cu ei, i-am urmărit în prealabil”, a spus Ovidiu Burcă.
Dennis Politic, format în Anglia, dorit în Premier League!
Brașovean la origine, Dennis-Dorian a părăsit juniorii Steagului pentru Manchester United pe când avea doar 12 ani, fiind legitimat pe Old Trafford după un trial de 6 săptămâni! Pentru a-i fi mai ușoară adaptarea, părinții săi l-au urmat în Anglia. Politic a început fotbalul la CSM Codlea, cu antrenorul Laurian Păun.
Legitimat în prezent la Cremonese, club retrogradat în această vară din Serie A, tânărul a mai activat la nivel de seniori pentru Bolton Wanderers, Salford City și Port Vale, în League One și League Two, eșaloanele trei și patru din Aglia. Sezonul 2022/23 l-a petrecut la Port Vale, împrumutat de Cremonese.
A stat pe tușă un an și jumătate, a revenit în 2021
În 2019, anterior accidentării, a avut evoluții apreciate în tricoul lui Bolton, astfel că presa din Marea Britanie a scris despre interesul mai multor cluburi de Premier League pentru el, printre ele numărându-se Aston Villa, Wolverhampton și Everton, potrivit publicației Football Insider. Inclusiv Glasgow Rangers l-ar fi monitorizat în acea perioadă.
În tricoul lui Bolton, dar și pentru Salford, Politic a reușit să marcheze câte un gol de la jumătatea terenului! Dar a și trecut printr-o accidentare cumplită care l-a ținut un an și jumătate de gazon, revenind în toamna lui 2021!
”Mă simt confortabil pe mai multe posturi, oricare din posturile de atac, dar da, prefer să joc extremă stânga. Dacă ar fi să aleg un jucător cu care cred că mă asemăn la stil de joc, l-aș alege pe Eden Hazard”, declara Dennis Politic, în martie 2020, pentru tackle.ro
La nivel de echipe naționale, Politic a jucat pentru România U17 în preliminariile EURO 2017, într-o grupă cu Anglia, Austria și Azerbaidjan, ratând un penalty tocmai împotriva Angliei, țara care l-a format ca jucător. În luna martie a acestui an, s-a aflat pe lista preliminară a selecționerului U21 Emil Săndoi, pentru amicalele tricolorilor cu Portugalia și Germania.
Video I Dennis Politic
Dinamo încă speră să-l repatrieze pe Ştefan Radu. Anunțul momentului a fost făcut de Ovidiu Burcă
Ovidiu Burcă a făcut anunțul momentului despre posibila revenire a lui Ștefan Radu la Dinamo. Ștefan Radu s-a despărțit, în această vară, de Lazio, după 15 ani petrecuți la formația din capitala Italiei.
Înainte de plecarea în cantonamentul din Slovenia, Ovidiu Burcă a declarat faptul că au existat discuții cu Ștefan Radu pentru o posibilă revenire la Dinamo, însă experimentatul fundaș nu a oferit un răspuns, în acest moment aflându-se în vacanță.
”Au fost niște discuții cu Ștefan Radu, ele n-au mai avansat. Vom vedea. E în vacanță, așteptăm să revină din vacanță ca să reluăm discuțiile. Ar fi extraordinar pentru noi să ni se alăture!
Dar are familia lui acolo, e stabilit de mulți ani, nu-i o decizie ușoară pentru el”, a mai spus Burcă.
Dinamo, cantonament în Slovenia și amical cu Dinamo Kiev
”Câinii” au jucat deja un prim meci amical din perioada de pregătire, împotriva grupării din Liga 3, FC Muscelul Câmpulung. Partida s-a desfășurat pe stadionul din Snagov, iar elevii lui Ovidiu Burcă au făcut ”instrucție”, câștigând cu 10-2.
Pentru Dinamo urmează un cantonament în Slovenia, la Zerce, unde vor disputa încă trei meciuri de pregătire. Cel mai important dintre ele este duelul cu Dinamo Kiev, ce se dispută pe 5 iulie.
Programul amicalelor lui Dinamo
28 iunie: Dinamo București vs NK Aluminij (Slovenia);
2 iulie: Dinamo București vs Zalaegerszegi (Ungaria);
5 iulie: Dinamo București vs Dinamo Kiev (Ucraina).
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă, îndeamnă la calm în conflictul intern de la Dinamo
”Câinii” au plecat în cantonamentul din Slovenia. ”Trebuie să reconstruim echipa”
Un gând despre &8222;Video I Asta da surpriză la Dinamo! Oficialii ”câinilor” au pus ochii pe un SUPER tânăr jucător&8221;