Directorul spotiv al ”haitei”: ”Dinamo este un club uriaş şi trebuie să se bată la campionat”

Dinamo se pregătește pentru debutul în noul sezon din SuperLiga României, după un an de ”exil” în liga secundă. Astfel, cânii și-au propus să facă o figură frumoasă și să dea uitării ultimii ani.

Va fi un prim an greu la revenirea în elita fotbalului românesc, asta este clar, dar Gabi Glăvan a explicat care este planul pe termen lung, dorința la Dinamo de a crea un climat de performanță, astfel încât clubul să ajungă din nou să fie în luptă pentru performanță, pentru trofee.

”Noi vom încerca şi cred că vom reuşi să creăm un climat de performanţă la Dinamo. Cred că acest club merită extraordinar de mult, dar, în acelaşi timp, avem nevoie de răbdare. Lucrurile necesită timp. Nu cred că trebuie să grăbim procesul. Cu siguranţă, nu cred că vom dezamăgi şi vom avea performanţe foarte bune pe viitor.

Dinamo este un club uriaş şi trebuie să se bată la campionat şi la cupe europene în fiecare an. Poate nu anul acesta, dar pe viitor se va întâmpla acest lucru. Obiectivul este să ne dezvoltăm. În momentul în care vom aduce echipa atât la nivel mental, cât şi sportiv de a se bate la campionat, atunci acest lucru va reprezenta un succes pentru noi”, a spus Gabi Glăvan pentru Radio Dinamo1948.

CITESTE SI:

Cum își prezintă calitățile, Kevin Ciubotaru

Video I Gabi Glăvan cere timp pentru crearea unei echipe puternice. Cum arată viitorul lui Dinamo

Video I Dinamo la un pas de al 6 transfer

Un gând despre &8222;Directorul spotiv al ”haitei”: ”Dinamo este un club uriaş şi trebuie să se bată la campionat”&8221;

Lasă un răspuns