Video I Analiza lui Mircea Lucescu după victoria cu Dinamo

Dinamo Bucureşti a suferit un eşec categoric cu Dinamo Kiev. ”Câinii” antrenaţi de Ovidiu Burcă au reuşit doar un gol de onoare.

Dinamo Bucureşti a pierdut, miercuri, amicalul cu echipa ucraineană Dinamo Kiev, antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, scor 1-4.

La finalul partidei de pregătire, Mircea Lucescu, fostul mare dinamovist, a stat la discuții cu Andrei Nicolescu, acționarul a lui Dinamo.

”Se vede că am avut mai multă experiență. Se vede că a fost doar un meci de antrenament, nu poate fi interpretat altfel. Am folosit toți jucătorii.

Cei de la Dinamo parcă s-au descătușat pe final de meci și au avut mai multă încredere. Cu multă timiditate au abordat jocul”, i-a spus Mircea Lucescu lui Nicolescu.

Mircea Lucescu a vorbit și despre faptul că Dinamo trebuie să mai supraviețuiască până când va avea un stadion nou. În acest moment, Il Luce crede că echipa noastră se poate bate la trofee.

”A fost un meci de antrenament pentru ambele echipe. Dinamo a intrat cu teamă în joc. Am văzut respect pentru numele echipei adverse. De asta au început rău, dar pe final au dominat, au avut mai multă încredere. Mai au nevoie de timp. Pentru noi a fost un meci important. Au fost mulți jucători care au arătat că vor să devină titulari.

Totul la Dinamo va depinde de suporteri. Cu fanii, jucătorii au mai multă încredere în ei, acum s-a văzut că nu au fost suporteri. Doar cu rezultatele pot veni și jucători mai buni, trebuie să investească. Dar a fost un meci de antrenament. Nu e vorba de emoții când joc cu Dinamo. Dinamo rămâne o echipă de suflet. Echipele importante din România au fost preluate de oameni cu posibiliăți.

Mă refer la CFR Cluj, la Rapid, la FCSB e Gigi Becali. Sper că și la Dinamo se va întâmpla ceva. Eu sper ca Dinamo să treacă peste această perioadă, până se construiește stadionul. Infrastructura ajută foarte mult echipa să facă rezultate. Dinamo are nevoie de stadion. Atunci vor fi alte posibilități”, a declarat Mircea Lucescu.

Dinamo – Dinamo Kiev 1-4

Formația lui ”IL Luce” a început mult mai bine, iar Nazar Voloshyn a deschis scorul în minutul 10 al partidei.

După doar opt minute, Anton Tsarenko a dublat avantajul ucrainenilor, iar Ahemd Bani a stabilit scorul pauzei, în minutul 40, după ce a executat perfect o lovitură liberă.

În cea de-a doua repriză, tot Dinamo Kiev a fost echipa mai bună iar Vladislav Dubinchak a dus scorul la 3-1.

Cel care a stabilit scorul final a fost Vladislav Kabaev, care a făcut 4-1 în minutul 74.

Video I Rezumat Dinamo Bucuresti-Dinamo Kiev

Dinamo – Dinamo Kiev, echipele de start:

Dinamo: Dujmovic – Moura, Giafer, Bena, Grigore, Amzar – N. Rosu, Iglesias, Bani – Ghezali, Abdallah.

Rezerve: Golubovic – I. Rosu, Goncalo, Tira, A. Irimia, Cretu, D. Irimia, Borcea, Patriche, Ciubotaru, Buleica, Pop, Florescu.

În repriza a doua, antrenorul Ovidiu Burcă a utilizat următorul ”11”: Golubovic – Moura, Patriche, Bena, R. Grigore, Amzăr – Dani Iglesias, Nelut, Bani – Ghezali, Hakim.

Dinamo Kiev: Morgun – Dubinchuk, Bol, Popov, Karavaev – Andriyevsckiy, Shaparenko, Tsarenko – Lednev, Voloshyn, Gorbach

Rezerve: Buschan, Kabayev, Shepelev, Yatsyk, Malysh, Dyachuk, Diallo, Bilovar, Ignatenko, Benito

A fost ultimul meci amical disputat de Dinamo Bucureşti în stagiul de pregătire din Austria.

În celelalte două partide, Dinamo a câștigat cu Slaven Belupo, scor 1-0, și a fost învinsă de Zalagerszeg, scor 0-1. 

CITESTE SI:

Concluziile lui Ovidiu Burcă la finalul pregătirii de vară: ”Trebuie să fim mai obraznici”

Burcă cedează în fața lui Il Luce în ultimul meci din cantonamentul de vară

Dinamo nu are probleme să joace în Ghencea meciul cu FCSB. Poziția oficială a clubului

Un gând despre &8222;Video I Analiza lui Mircea Lucescu după victoria cu Dinamo&8221;

Lasă un răspuns