Astăzi, 22 iulie, Dinamo București întâlnește în deplasare pe FCSB, în cea de-a doua etapa a Superligii. Cele doua echipe vor juca partida pe stadionul ”Arcul de Triumf”, din București, începând cu ora 21:30.

FCSB s-a poziționat pe primul loc după victoria din prima etapă, 3-1 în deplasare cu FC U Craiova, meci disputat la Târgu Jiu.
Dinamo e penultima (15) după eșecul de pe teren propriu (pe „Arcul de Triumf”) cu Universitatea Craiova, 0-2.
Tot pe Arcul de Triumf se joacă și acest duel, deși stadionul de rugby este gazda obișnuită a ”câinilor”. Arena Națională este ocupată în această perioadă, iar FCSB nu are un stadion propriu. Negocierile cu MApN, proprietarul stadionului Steaua, au picat din cauza unor clauze contractuale.
FCSB a jucat foarte bine în prima etapă, în fața celor de la FC U Craiova, mai ales în prima repriză.
Olaru și Florinel Coman și-au revenit și vor fi titulari, aproape sigur, și împotriva lui Dinamo.
Au debutat ca titulari mijocașul croat Djokovic, care a jucat foarte bine, și extrema dreapta Alexandru Băluță, cu o evoluție modestă, el fiind schimbat în minutul 70 de Ovidiu Popescu.
Dintre nou-veniți, a debutat și mijocașul Mihai Lixandru, venit de la CS Mioveni, care a intrat în minutul 90+4 în locul lui Djokovic. Plus revenitul Valentin Gheorghe după împrumutul la Umraniyespor (Turcia), care a fost introdus pe teren în locul lui Miculescu (autorul primului gol), în minutul 70 .
Deși Dawa și Haruț au jucat bine ca fundași centrali la Târgu Jiu, Gigi Becali a anunțat că sud-africanul Siyabonga Ngezana, transferat în această vară, va fi titular contra lui Dinamo, cel mai probabil în locul românului. Ngezana a jucat în amicalul cu PAOK, 1-1, și a gafat la golul marcat de greci.
Bilete FCSB – Dinamo
Arena va fi plină, având doar 8.200 de locuri. Galeriei lui Dinamo i s-au alocat 600 de bilete.
De partea cealaltă, Dinamo a jucat bine în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova, a avut o posesie bună și o atitudine pozitivă în faza ofensivă. După golul primit în minutul 53, Bani a ratat un penalty în minutul 61, iar apoi ”câinii” au luat golul doi în minutul 90+6!
Dintre nou-veniți, au debutat ca titulari portarul sloven Golubovic, cu o evoluție sigură, și atacantul Abdallah (Madagascar), venit de la Virton (retrogradată în Liga a treia belgiană), fără realizări deosebite cu Universitatea Craiova.
Au mai intrat: atacantul portughez Goncalo Gregorio, care l-a înlocuit pe Abdallah în minutul 65, și mijocașu Cristian Costin, venit de la FC Voluntari, care l-a schimbat pe Iglesias în minutul 72.
Dinamo a adus cinci jucători în această vară. Antrenorul Ovidiu Burcă a anunțat că mai are nevoie de întăriri.
ECHIPE PROBABILE
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Ngezana, Radunovic – Olaru, Șut, Djokovic – Al. Băluță, Miculescu, Fl. Coman;
DINAMO: Golubovic – G. Moura, Giafer, Larrucea, R. Grigore, Amzăr – N. Roșu, Iglesias, Bani – Ghezali, Goncalo Gregorio.
Partida va fi arbitrată de Colţescu Sebastian, ajutat de Marica Mihai Marius și Popescu Adrian.
Arbitrajul video va fi analizat de Chivulete Andrei Florin și Dumitrache Bogdan.
Toate declaraţiile şi reacţiile de la această partidă, pot fi găsite pe –->>> www.doardinamo.com
Partida va fi televizată de: DigiSport, OrangeSport și PrimaSport.
CITESTE SI:
Video I Ovidiu Burcă i-a dat replica lui Gigi Becali
Ionel Dănciulescu analizează duelul dintre FCSB și Dinamo București
Jandarmeria a anunțat sancțiunile după incidentele din derby-ul Steaua – Dinamo
Un gând despre &8222;Avancronică I FCSB – Dinamo București&8221;